Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost procuror general a fost ales candidatul principalului partid de opoziţie din Coreea de Sud la alegerile prezidenţiale din 2022

altcoinbuzz.io
coreea de sud

Un fost procuror general, Yoon Seok-youl, a fost ales vineri candidatul principalului partid de opoziţie din Coreea de Sud la alegerile prezidenţiale din 2022, în care va încerca să capitalizeze pe seama nemulţumirii alegătorilor faţă de creşterea explozivă a preţurilor imobiliare şi pe seama scandalurilor în care este implicat partidul de guvernământ al preşedintelui Moon Jae-in, transmite Reuters.

Yoon Seok-youl a deţinut până în martie funcţia de procuror general, în care fusese numit de Moon în 2019, potrivit Agerpres.

Vineri, el a fost desemnat la convenţia Partidului Puterea Poporului, conservator, să reprezinte această formaţiune la scrutinul prezidenţial din 9 martie 2022.

Partidul încearcă să se regrupeze după ce s-a destrămat în urma destituirii fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-hye în 2017, şi să capitalizeze de pe urma nemulţumirii populaţiei faţă de eşecurile politice şi scandalurile legate de Moon.

Yoon, în vârstă de 60 de ani, va concura împotriva lui Lee Jae-myung, candidatul nominalizat de Partidul Democrat, progresist, al lui Moon, şi fost guvernator al celei mai populate provincii sud-coreene, Gyeonggi. Potrivit Constituţiei, preşedintele Moon nu poate candida pentru un nou mandat.

Yoon şi-a asigurat 47,85% din voturile membrilor de partid şi ale cetăţenilor obişnuiţi în turul al treilea al alegerilor primare, învingându-l într-o cursă strânsă pe Hong Joon-pyo, un deputat cu cinci mandate şi fost candidat prezidenţial în 2017.

Yoon a beneficiat de sprijinul unor figuri importante din partid, deşi este un novice în politică.

El se afla pe primul loc în sondaje chiar înainte de a-şi lansa candidatura în iunie, inclusiv datorită imaginii sale de procuror ferm şi a anchetelor de mare vizibilitate cu privire la scandaluri de corupţie implicând apropiaţi ai lui Park şi Moon.

Însă popularitatea lui Yoon a scăzut în ultimele luni, în care a arătat o lipsă de înţelegere şi de experienţă politică, şi a fost implicat în propriile scandaluri - printre care legături dubioase cu un acupunctor şi acuzaţii de corupţie în familia sa.

În acest timp, Hong a adunat mai multă susţinere din partea publicului general, mai ales a generaţiilor tinere, datorită experienţei sale îndelungate ca deputat, guvernator de provincie şi fost şef de partid. Hong, tot un fost procuror, a pierdut în faţa lui Moon la precedentele alegeri prezidenţiale din 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.