O nouă explozie în Ucraina - Şapte poliţişti, răniţi în sudul ţării

Autor: George Traicu

Publicat: 23-02-2026 21:26

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O explozie a rănit luni şapte ofiţeri de poliţie ucraineni în oraşul Mikolaiv din sudul Ucrainei, doi dintre ei grav, au anunţat autorităţile, la două zile după ce o poliţistă a fost ucisă într-un incident similar în Lviv (nord-vest), incident pe care Kievul l-a denunţat drept "atac terorist", relatează AFP, potrivit Agerpres.

Pe reţelele de socializare, şeful poliţiei naţionale ucrainene, Ivan Vigivski, a declarat că explozia de luni a avut loc la ora locală 18:10 (16:10 GMT), la o "benzinărie dezafectată" din Mikolaiv, unde agenţii de ordine "îşi parcaseră vehiculele".

Dintre cei şapte ofiţeri răniţi, doi sunt "în stare gravă", iar "medicii se luptă pentru viaţa lor", a adăugat Vigivski.

Fără a oferi detalii despre originea exploziei, el a denunţat-o ca fiind un "atac ţintit" din partea "inamicului" pentru a "ucide ofiţeri de poliţie ucraineni" şi a "destabiliza ţara" care se află în război cu Rusia.

"Alaltăieri, la Lviv a avut loc un atac terorist împotriva unor ofiţeri de poliţie. Nu este o coincidenţă", a declarat el.

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a scris pe X că "toate circumstanţele" incidentului de la Mikolaiv sunt în curs de clarificare, "inclusiv posibilitatea unui atac terorist".

În primele ore ale dimineţii de duminică, explozii au ucis o tânără poliţistă şi au rănit 25 de persoane la Lviv.

Conform procuraturii regionale, ofiţerii de poliţie au fost chemaţi în jurul orei 00:30 (22:30 GMT) pentru o spargere într-un magazin. O explozie s-a auzit la sosirea unei patrule, urmată de o alta la sosirea la faţa locului a unei a doua echipe.

Preşedintele Zelenski a anunţat ulterior că "mai mulţi" suspecţi au fost arestaţi după acest "atac terorist" din Lviv.

Ministrul de Interne, Igor Klîmenko, a declarat că "totul indică" faptul că Rusia se află în spatele atacului din Lviv.

"Nu este prima dată când inamicul a întins în mod deliberat capcane mortale pentru forţele de ordine ucrainene şi a recrutat propriii noştri cetăţeni în acest scop", a afirmat el duminică.

De la începutul invaziei ruse la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, personalul militar şi oficialii ucraineni au fost ţinta exploziilor în mai multe rânduri, departe de linia frontului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri