Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost soldat australian, arestat pentru o prespusă crimă de război în Afganistan. El rică închisoarea pe viață

crime de razboi

Un fost soldat australian, acuzat de comiterea unei crime de război în Afganistan, a fost arestat luni în cadrul unei anchete cu privire la presupuse fapte reprobabile ale trupelor australiene în acea ţară, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Veteranul, în vârstă de 41 ani, ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă dacă justiţia îl va găsi vinovat de crimă de război, a explicat poliţia federală australiană.

Arestarea are loc la mai mult de doi ani după ce o anchetă internă a arătat că 39 de civili şi prizonieri au fost 'omorâţi ilegal' de forţele speciale australiene.

Aceste investigaţii au ca obiect presupuse crime de război între 2005 şi 2016 în Afganistan, a indicat poliţia.

Conform canalului public ABC, acuzaţiile reţinute împotriva fostului soldat sunt legate de moartea prin împuşcare a unui bărbat în provincia centrală afgană Oruzgan în 2012.

El urma să compară luni în faţa unui tribunal din statul New South Wales.

Investigaţiile lansate în 2020 au scos la iveală acuzaţii privind execuţii sumare, concursuri de număr de victime şi cazuri de tortură de care s-ar fi făcut vinovate trupele australiene. În urma acestor investigaţii, poliţia a primit recomandarea să deschidă o anchetă cu privire la 19 persoane.

Dezvăluirile au marcat un punct de cotitură pentru Australia, ţară unde armata este privită cu mare respect, dar care a încercat să reprime denunţarea presupuselor fapte, în special prin anchetarea de către poliţie a unor jurnalişti implicaţi în dezvăluiri.

După atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, Australia a trimis mai mult de 26.000 de militari în Afganistan pentru a lupta alături de americani şi aliaţii lor contra talibanilor, a Al-Qaida şi a altor grupări islamiste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.