Un greu din PNL cere asociațiilor de magistrați LISTA cu cei care au fost șantajați: 'Se impune desființarea SIIJ'

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 21-01-2020

Actualizat: 21-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, marți, că Executivul Orban vrea desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, așa cum și-a asumat în programul de guvernare, și a cerut astfel asociațiilor de magistrați să spună public, cu nume și prenume, lista celor care au declarat că au fost șantajați.

„Fac această scurtă prezentare pentru ca lumea interesată să cunoască tabloul real.

În decembrie 2019, Ministerul Justiției a făcut consultarea cu toți magistrații din România. Una dintre cele patru teme a vizat Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Se impune desființarea acesteia prin abrogarea prevederilor legale prin care s-a înființat și revenirea la _status quo ante_? Se impune amendarea prevederilor legale prin care s-a înființat și dacă da, în ce sens anume?

Rezultatul consultărilor este public și îl puteți găsi pe site-ul Ministerului Justiției.

Guvernul PNL nu face altceva decât să îndeplinească ceea ce și-a asumat prin programul de guvernare!

Astăzi a fost termen la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar toate statele membre UE, precum și Comisia Europeana au fost în asentiment cu poziția Guvernului României.

Citește și: Marcel Ciolacu anunță de câte voturi mai are nevoie PSD pentru a trânti Guvernul / VIDEO

Este firesc ca fiecare asociație să-și prezinte punctul de vedere.

Așa cum sunt asociații care au fost de acord cu poziția Guvernului, există și altele care nu își doresc desființarea SIIJ, afirmând că anumiți judecători au fost șantajați de procurori.

Prin urmare, rog asociațiile de magistrați să spună public, cu nume și prenume, lista celor care au declarat că au fost șantajați!”, se arată pe pagina de Facebook a Alinei Gorghiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri