Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un grup infracţional specializat în trafic de migranţi a fost destructurat în urma perchezițiilor efectuate sub coordonarea DIICOT Scceava

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Şapte persoane au fost arestate, iar pentru o alta s-a dispus măsura controlului judeţean, în urma a opt percheziţii efectuate de poliţiştii BCCO, sub coordonarea DIICOT Suceava, într-un dosar privind traficul de migranţi, informează Agerpres.

Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, poliţiştii BCCO Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava, au efectuat percheziţii domiciliare în judeţele Suceava şi Botoşani - trei, respectiv cinci - în cadrul unui dosar penal cu privire la comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Conform comunicatului IPJ, transmis luni Agerpres, din investigaţii a rezultat că, în perioada mai - iunie, mai mulţi cetăţeni români şi ucraineni ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi comis infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale, iar activităţile infracţionale ar fi avut loc peste frontiera de stat şi în zona localităţii Racovăţ, din judeţul Botoşani.

Vezi și: Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, se declară ostil opțiunii de a li se oferi refugiaților posibilitatea de a cere azil în Uniunea Europeană

În fapt, grupul infracţional organizat ar fi introdus pe teritoriul României patru grupuri de migranţi, din care făceau parte 16 persoane, patru dintre acestea fiind depistate pe teritoriul Ucrainei.

În urma percheziţiilor domiciliare, s-au ridicat patru autoturisme, un pistol, un binoclu, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani şi mai multe înscrisuri.

La una dintre locuinţele vizate, au fost identificaţi şase migranţi, aceştia fiind preluaţi de către reprezentanţii Biroului pentru Imigrări Suceava.

Poliţiştii au pus în executare opt mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat şapte persoane au fost reţinute şi, ulterior, arestate, iar faţă de o alta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la transporturi şi a luptătorilor SAS Suceava, al poliţiştilor de la BCCO şi al celor de la transporturi din Botoşani.

Vezi și: Directorul Agenției europene pentru poliția de frontieră și garda de coastă salută decizia membrilor UE de a pune capăt 'naivității' în dosarul migranților

În activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti de frontieră din Siret, Suceava şi Botoşani şi reprezentanţi ai Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi din Inspectoratul General de Imigrări, precum şi jandarmi din Botoşani.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.