Un grup musulman cere Germaniei să primească copii răniți din Gaza

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 01-11-2025 03:30

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Consiliul de Coordonare Musulman din Koln a făcut apel la autoritățile germane să ofere tratament medical și protecție copiilor răniți și traumatizați din Gaza, considerând acest gest o datorie morală, scrie Mediafax.

Consiliul de Coordonare Musulman din Koln a cerut Germaniei să accepte copii din Fâșia Gaza care au fost răniți în conflict și care au nevoie urgentă de îngrijiri medicale, potrivit Al Jazeera.

Purtătorul de cuvânt al organizației, Ali Mete, a declarat că oferirea de ajutor medical și protecție acestor copii reprezintă o obligație morală și umanitară.

„Acești copii nu sunt doar răniți fizic, ci și profund traumatizați”, a spus Mete, adăugând că mai multe orașe germane și organizații ale societății civile și-au exprimat disponibilitatea de a primi și îngriji copiii răniți și familiile acestora.

Grupul musulman a subliniat că refuzul de a acționa ar contrazice principiile de umanitate și compasiune care stau la baza societății germane.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri