Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un istoric a afirmat că a găsit podul pictat în fundalul celui mai faimos portret din lume- `Mona Lisa`

mona lisa hekking

Un orăşel din Toscana este în culmea fericirii după ce un istoric a afirmat că podul pictat în fundalul celui mai faimos portret din lume - "Mona Lisa", de Leonardo da Vinci - aparţine oraşului, informează site-ul publicaţiei britanice The Guardian.

Istoricul italian Silvano Vinceti a declarat că nu are nicio îndoială că podul Romito di Laterina din provincia Arezzo este cel pe care Leonardo l-a pictat în peisajul rural din spatele enigmaticei Mona Lisa, ceea ce ar pune capăt unui mister care a alimentat nenumărate dispute de-a lungul anilor.

Leonardo a pictat-o pe Mona Lisa la Florenţa, la începutul secolului al XVI-lea, iar identitatea femeii care apare în faimoasa pictură în ulei - despre care se crede în general că este Lisa del Giocondo - a declanşat la fel de multe speculaţii ca şi fundalul îndepărtat.

În trecut, teoriile au identificat podul ca fiind Ponte Buriano, din apropiere de Laterina, precum şi Ponte Bobbio din oraşul Piacenza, aflat în nordul Italiei.

Folosind documente istorice şi imagini realizate din dronă şi făcând comparaţii între pictură şi fotografii ale zonei, Vinceti este de părere că este vorba despre "podul etrusco-roman, Romito".

Cel mai grăitor detaliu, le-a declarat el reporterilor de la Asociaţia presei străine din Roma, a fost numărul de arcuri: podul din tabloul lui Leonardo avea patru arcuri, la fel ca Romito. Ponte Buriano, pe de altă parte, are şase arcuri, în timp ce Ponte Bobbio are peste şase.

Din Romito, care se întindea peste râul Arno, a mai rămas doar un arc, alături de fundaţiile podului, pe malul opus al râului.

Documente aparţinând familiei Medici, descoperite în arhivele de stat din Florenţa, au arătat că, între 1501 şi 1503, podul era "foarte circulat şi funcţional", a declarat Vinceti.

El a adăugat că tocmai în acea perioadă Leonardo se afla în zona Val d'Arno, mai întâi în serviciul lui Cesare Borgia, un cardinal din cea mai notorie familie nobilă din Italia renascentistă, şi apoi pentru Piero Soderini, un om de stat al Republicii Florenţa.

Podul oferea o scurtătură care reducea cu câteva ore călătoria între Arezzo, Fiesole şi Florenţa.

Vinceti a măsurat lăţimea dintre malurile râului şi, folosindu-se de dimensiunea arcului care a rezistat timpului, a stabilit că patru arcuri de aceeaşi dimensiune se potrivesc perfect pe această porţiune.

"Forma distinctivă a râului Arno de-a lungul acelei porţiuni corespunde cu ceea ce Leonardo a pictat în peisajul din stânga nobilei înfăţişate în celebra pictură", a declarat el.

Vinceti a descoperit, de asemenea, documente care atestă că Leonardo locuia adesea în Fiesole în acea perioadă, la un unchi care era preot.

Simona Neri, primăriţa din Laterina, a declarat că teoria lui Vinceti a provocat multă emoţie în orăşelul având o populaţie de puţin peste 3.500 de locuitori.

Vinceti a mai făcut şi alte afirmaţii despre "Mona Lisa" în trecut, inclusiv cea că Leonardo a folosit un model masculin şi unul feminin pentru portretul care se află în spatele unui geam antiglonţ la Muzeul Luvru din Paris.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.