Un judecător federal american a blocat temporar vineri decizia preşedintelui Donald Trump de a folosi fondurile Departamentului Apărării pentru a finanţa zidul pe care doreşte să-l construiască la frontiera cu Mexicul, informează sâmbătă France Presse potrivit Agerpres.
Decizia a fost luată de Haywood William, judecător federal al districtului Nord din California. Aceasta este o lovitură pentru proiectul preşedintelui republican, care a declarat o "urgenţă naţională" pentru a putea folosi fonduri militare în vederea avansării construcţiei acestui zid, ocolind refuzul Congresului democrat de a-l finanţa.
Membrii administraţiei preşedintelui Trump "sunt obligaţi să nu ia nicio măsură pentru a construi o barieră de frontieră" în două zone din apropierea oraşelor Yuma (Arizona) şi El Paso (Texas) "folosind fondurile redirecţionate de către Dod", a decis judecătorul William, desemnând prin acronim Departamentului Apărării SUA.
Acest judecător a declarat că a luat această decizie preliminară întrucât reclamanţii ar putea demonstra că responsabilii administraţiei "şi-au depăşit autoritatea".
Acest recurs în faţa instanţei, primul dintr-o lungă serie, a fost iniţiat de aproximativ douăzeci de state americane, conduse de bastioane democrate în California şi New York, precum şi de puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice ACLU şi organizaţii de protecţie a mediului precum Sierra Club şi un grup de comunităţi de frontieră.
Plângerile depuse la Oakland, în nordul Californiei, estimează că "declaraţia de urgenţă naţională" proclamată la 15 februarie de Donald Trump pentru a debloca fondurile federale destinate mai ales cheltuielilor militare, în ciuda opoziţiei Congresului, contravin mai multor dispoziţii constituţionale.
Agravarea disputei cu privire la fondurile destinate construcţiei zidului a provocat atunci închiderea parţială a administraţiei federale timp de 35 de zile, o durată record.
Pentru a construi acest zid destinat opririi imigraţiei ilegale din America Latină - una dintre principalele sale promisiuni de campanie şi o miză electorală puternică pentru a fi reales în 2020 - preşedintele Trump intenţionează să folosească fonduri federale de 3,6 miliarde de dolari destinate instalaţiilor militare. De asemenea, el doreşte 2,5 miliarde de dolari de care să beneficieze lupta împotriva traficului de droguri.
În total, Congresul nu i-a acordat decât 1,4 miliarde de dolari pentru a finanţa o parte din barieră în Texas.
Un judecător federal blochează proiectul lui Trump asupra zidului la frontieră
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Armata franceză și cea germană anunță că vor trimite soldați în Groenlanda. Care este scopul acestei mișcări
19

172
Un semnal cosmic a călătorit 13 miliarde de ani pentru a ajung pe Pământ: oamenii de știință, uimiți de magnitudinea descoperirii
172

22
Noi date arată că multe dintre cele mai importante delte fluviale din lume se scufundă
22

290
Motivul pentru care FBI a percheziţionat domiciliul unei jurnaliste de la The Washington Post și ce acuze i se aduc
290

53
Președinta interimară a Venezuelei, convorbire telefonică lungă cu Donald Trump
53

512
Iranul și-a închis spațiul aerian, fără nicio explicație
512

267
Planul lui Trump prinde contur în Gaza: înființarea Comitetului de guvernare deschide o nouă etapă. Cine urmează să conducă Comitetul
267

664
'Cred că se va găsi o soluţie': declarația de ultim moment a lui Donald Trump cu privire la Groenlanda
664

461
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Volodimir Zelenski a anunțat stare de urgență în sectorul energetic, în special la Kiev
461

348
ADN-ul lui Leonardo da Vinci, izolat după jumătate de mileniu - Schița care a făcut posibilă descoperirea
348

1.666
Dezertări în masă în Ucraina - Sute de mii de oameni fug de război
1.666

2.121
Zelenski ia o decizie drastică după loviturile rușilor - Se va declara stre de urgență
2.121

1.182
CTP îl atacă pe Trump pe tema Groenlandei: „Așa simte el în urină că trebuie să preia țara! O asemenea bătaie de joc la adresa victimei nu am văzut!”
1.182

















Comentează