Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un lider PSD dă indicii despre viitorul ministru al Agriculturii

fonduri europene agricultura

Cel care va fi propus ministru al Agriculturii este un om cu experienţă şi bun cunoscător al domeniului, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, deputatul social-democrat Ioan Munteanu, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.

"Din informaţiile pe care le deţin până la această oră, ştiu că a fost desemnat un candidat cu multă experienţă, priceput şi un bun cunoscător al acestui domeniu de activitate. Altfel spus, pot spera că vom colabora bine, iar Parlamentul şi Ministerul Agriculturii vor vorbi aceeaşi limbă, adică vor ajunge la rezultate bune. Deocamdată, nu doresc să dau numele candidatului, toate la timpul lor", a precizat preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.

Deputatul Ioan Munteanu a mai spus că păstrează o atitudine rezervată în privinţa priorităţilor în agricultură şi că toate prevederile programului de guvernare al PSD sunt importante.

"Păstrez aceeaşi atitudine rezervată şi în legătură cu priorităţile şi urgenţele din etapa următoare, deoarece toate prevederile din programul de guvernare pentru agricultură sunt la fel de importante, aşadar fiecare dintre ele poate fi considerată o prioritate. Aş vrea să mai adaug faptul că am mai lucrat de-a lungul timpului cu cel care va deveni ministru al Agriculturii şi am făcut o bună echipă. Prin natura funcţiei de preşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, domnul ministru se va afla adesea în preajma mea şi ne vom pune de comun acord în adoptarea iniţiativelor legislative. Cu atât mai mult cu cât Camera Deputaţilor are atribuţii decizionale în adoptarea legilor din cadrul comisiei noastre, cu un singur scop: sprijinirea celor care aşteaptă legi corecte, de real folos pentru munca lor", a subliniat parlamentarul.

Potrivit lui Munteanu, audierea ministrului propus pentru Agricultură va avea loc, cel mai probabil, marţi, de la ora 10,00, atunci când se vor reuni Comisiile pentru agricultură, silvicultură, industria alimentară şi servicii specifice de la Camera Deputaţilor şi Senat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.