Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un membru al fostului grup Daft Punk revine pe scena muzicală în calitate de compozitor al unui spectacol de balet

probaletky.blog.cz
balet

Thomas Bangalter, unul dintre cei doi membri ai fostului grup electro Daft Punk, va reveni într-o manieră insolită pe scena muzicală, în calitate de compozitor al unui spectacol de balet al coregrafului francez Angelin Preljocaj, care va avea premiera în 2022 la Opera Naţională din Bordeaux, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei instituţii culturale, informează AFP.

Reprezentaţiile viitorului spectacol, care se va intitula "Mythilogies", vor avea loc în perioada 1 - 10 iulie 2022, potrivit agerpres.ro.

Proiectul a fost conceput "în urmă cu un an şi jumătate", cu mult înainte de destrămarea din februarie 2021 a grupului Daft Punk - un duo celebru din muzica electro -, a declarat Olivier Lombardie, administratorul general al Operei Naţionale din Bordeaux.

"Angelin, care a colaborat deja cu Daft Punk la câteva partituri electro, i-a propus atunci lui Thomas Bangalter să compună de această dată pentru el o muzică de balet. Acesta din urmă voia să schimbe registrul, voia cu adevărat să încerce altceva, să experimenteze orchestraţia simfonică" şi aşa a început această colaborare, a continuat Olivier Lombardie.

"A început să lucreze imediat, a început să propună compoziţii, puţin câte puţin lucrurile au prins contur (...) Suntem încântaţi, foarte entuziasmaţi, căci proiectul corespunde exact cu ceea ce voiam noi să facem: să depăşim graniţele, să spargem codurile, să arătăm că o orchestră simfonică poate să interpreteze o muzică actuală a unui compozitor din zilele noastre", a adăugat el, entuziasmat, sperând totodată să prezinte viitorul spectacol "unui public nou".

Douăzeci de balerini din compania lui Angelin Preljocaj şi din corpul de balet al Operei din Bordeaux vor participa la acest spectacol organizat "în mai multe părţi, despre marile teme ale mitologiei greci şi antice".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.