Un militar din Botoșani a murit într-o sală de fitness

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-12-2016

Actualizat: 02-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a murit, vineri, în timpul unui antrenament într-o sală de fitness din municipiul Botoşani, scrie agerpres.ro

Bărbatul, care era angajat ca subofiţer la o unitate militară din Botoşani, a suferit, cel mai probabil, un accident vascular, în timp ce ridica greutăţi.

Ponta a stat departe de baia de mulțime a PSD. Unde a sărbătorit fostul premier Ziua Naţională


Colegii de sală l-au văzut căzând şi au încercat să îi acorde primul ajutor, însă militarul a decedat. La faţa locului a ajuns şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care a constatat decesul.

Gradele lui Oprea s-au evaporat din MApN


Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală în vedere efectuării necropsiei. 

Membrii familiei susţin că subofiţerul nu avea probleme medicale şi că obişnuia să vină aproape zilnic la sala de fitness.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri