Un militar american de 22 de ani a fost inculpat la New York pentru ajutor acordat unui grupuscul neonazist în pregătirea unui atac împotriva propriei unităţi în Turcia şi care viza să cauzeze "pierderi masive", informează marţi AFP potrivit Agerpres.
Pregătirile datează din luna mai, însă atacul nu a fost declanşat în cele din urmă.
Originar din Kentucky şi militar doar din iunie 2019, Ethan Melzer era staţionat la Vicenza, în Italia, împreună cu unitatea sa ce urma să fie desfăşurată în Turcia, potrivit actului de inculpare ataşat luni dosarului.
Simpatizant al mişcării neonaziste britanice Order of Nine Angles (O9A), Ethan Melzer a transmis informaţii precise, prin intermediul unui forum de discuţii online al O9A, cu privire la viitorul loc de staţionare a unităţii sale în Turcia.
Soldatul a detaliat de asemenea mijloacele materiale de care dispunea unitatea lui şi a expus punctele fragile din dispozitivul de protecţie a sit-ului.
Interogat la sfârşitul lui mai de către armata americană şi FBI, Ethan Melzer a declarat, potrivit actului de inculpare, că scopul era să fie "facilitat un atac asupra unităţii care ar fi cauzat pierderi masive".
Aflat în prezent în detenţie, tânărul a fost inculpat, de către procurorul federal al Manhattan-ului, Audrey Strauss, pentru conspiraţie criminală cu scopul uciderii de soldaţi americani şi pentru sprijin acordat unui grup terorist.
Capetele de acuzare ar urma să-i fie notificate oficial printr-un judecător la o dată încă neprecizată.
O9A este un grupuscul neonazist şi satanist a cărui influenţă s-a extins dincolo de Regatul Unit, inclusiv în SUA, unde are simpatizanţi. Antisemit, el promovează acte de violenţă extremă şi şi-a declarat deschis sprijinul pentru ideologia jihadistă.
De altfel, în timpul discuţiilor pe forumul O9A, soldatul şi contactul său au evocat o operaţiune de inspiraţie jihadistă.
Un militar neonazist american, arestat pentru pregătirea unui atentat care ar fi provocat pierderi masive
București
9°C
Articole Similare

956
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
956

830
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
830

57
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
57

1.642
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.642

64
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
64

2.306
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.306

3.032
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.032

1.799
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.799

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.395
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.395

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.127
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.127

87
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
87
















Comentează