Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a recunoscut, miercuri seară, că a existat tensiune în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), dar a precizat că dialogul între premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis nu a fost unul contondent.
Citește și: ULTIMA ORĂ - Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis: scrisoare adresată președintelui
"Nu vreau să spun că nu a existat o oarecare tensiune, dar discuțiile de la cele două CSAT la care am participat au fost discuții așezate, pe proiectele de pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, discuții care nu au degenerat la niciun moment, noi ne-am spus punctul de vedere, președintele la fel. Această ședință care s-a suspendat acum o săptămână și am continut-o acum a avut cinci puncte doar de la Ministerul Apărării Naționale. Discuții complicate, dar nu cu o presiune care să se vadă în mod deranjant", a declarat Gabriel Leș, la Antena 3.
Ministrul Apărării l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis pentru declarațiile contra Guvernului din ultimele săptămâni.
"Nu a fost un dialog contondent, ci extrem de respectuos ;i din partea premierului și a domnului președinte și a noastră, a membrilor CSAT. Să nu uităm că toate aceste afirmații ale președintelui în mediul public în ultimele săptămâni nu sunt unele care să îndemne la totuși stabilitate politică. Toate acțiunile domniei sale sunt unele care exced mult rolul pe care dânsul ar trebui să-l aibă de mediator", a completat Leș.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au decis, miercuri, printre altele, că numărul militarilor români care vor participa la misiunile din exterior crește în anul 2019 cu 127 de oameni.
Comentează