Un bărbat a murit şi un altul a fost grav rănit, ambii pietoni, după ce au fost loviţi de un autovehicul pe DN2, la Drăguşeni, potrivit Agerpres.
Potrivit ISU Suceava, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost găsită conştientă, prezentând leziuni traumatice, iar cea de a doua, un bărbat în bărbat în vârstă de 67 de ani, era în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor personalului medical şi paramedical, victima de 67 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi s-a declarat decesul.
Şoferul autoturismului implicat în accident a fost monitorizat la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM), cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Traficul în zonă a fost blocat temporar pe ambele sensuri.
Poliţia urmează să stabilească împrejurările şi cauzele care au condus la producerea accidentului.
Un mort şi un rănit, după ce au fost loviţi de o maşină pe DN2, la Drăguşeni
București
6°C
Articole Similare

117
Victorie pe toate planurile! Din 29 martie, aceste 3 zodii primesc 'biletul de aur' către succes
117

304
Horoscopul zilei de 26 martie 2026. Taurii pot avea tensiuni la serviciu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
304

255
Înmatricularea unei maşini aduse din afara ţării în România: Care sunt actele necesare și ce pași trebuie urmați
255

1.473
Lumină 'la comandă', noaptea devine zi: 50.000 de oglinzi montate în spațiu vor redirecționa razele soarelui. De ce se tem astronomii
1.473

24
A produs un accident rutier şi a plecat de la faţa locului: șofer turc reținut la frontiera României
24

1.089
Ce se va întâmpla cu blocul din Rahova distrus de explozie: Niciun constructor nu vrea să se bage
1.089

856
Scandal în Cluj din cauza boxelor din biserici: slujbele date tare împart orașul în două
856

42
Accident mortal pe DN 24, în Vaslui: un bărbat a fost lovit în plin de un autoturism
42

141
Apelativele jignitoare rup sufletele copiilor
141

3.716
Cum va fi adusă în România Lumina Sfântă de la Ierusalim, în plin război cu Iranul. Ambasada Israelului vine cu precizări
3.716

1.376
„Reforma” USR pentru Inspecția Judiciară: proiectul care politizează disciplina magistraților (Document)
1.376

4.092
Bolojan le-a spus „nu” minerilor: Guvernul refuză prelungirea contractelor și nu oferă compensații
4.092

13.457
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
13.457
















Comentează