Un cercetător american a descoperit un crater impunător care s-a format recent pe suprafaţa Lunii, graţie imaginilor transmise de o sondă a NASA, un „eveniment care se întâmplă o dată la un secol”, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Denumit „McGetchin” - în onoarea unui renumit geofizician lunar -, acest crater cu un diametru de 222 de metri ar fi fost provocat de impactul, în primăvara anului 2024, al unei comete sau al unui asteroid cu suprafaţa lunară, explică NASA citata de news ro
Iniţial neobservat, acesta a fost descoperit aproape întâmplător de un cercetător american care lucra cu datele furnizate de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera, o sondă a NASA care studiază satelitul nostru încă din 2009.
Apărând pe imagini sub forma unei pete strălucitoare înconjurată de un halou întunecat, acesta s-a dovedit a fi cel mai mare crater format recent identificat vreodată în sistemul solar, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Science Advances.
Deşi Luna adăposteşte numeroase cratere, dintre care unele mult mai mari, observarea aproape în timp real a formării unui astfel de crater şi urmărirea evoluţiei sale ar putea permite o mai bună înţelegere a geologiei complexe a acestui corp ceresc.
Dar şi o mai bună pregătire a viitoarelor misiuni cu echipaj uman, în contextul în care Statele Unite şi China îşi propun, în special, să construiască baze pe suprafaţa lunară.
Spre deosebire de Pământ, Luna nu are practic nicio atmosferă. Prin urmare, meteoroizii, asteroizii şi alte resturi spaţiale nu sunt încetinite şi nici consumate înainte de a ajunge la sol.
Conform estimărilor cercetătorilor, noul crater ar fi fost provocat de un obiect de dimensiunea unui bloc de trei până la şase etaje.





























Comentează