Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou muzeu dedicat lui Albert Einstein va fi construit la Ierusalim

albert einstein
Muzeul va fi construit pe terenul Universităţii Ebraice din Ierusalim.

Albert Einstein s-a născut la Ulm, în Germania, dar, fiind evreu, a fost nevoit să fugă în Statele Unite ale Americii pentru a scăpa de opresiunea nazistă. Unul dintre fondatorii Universităţii Ebraice, Einstein a lăsat moştenire acestei instituţii care s-a deschis în 1925, scrierile şi bunurile sale. În 1921 Einstein a primit Premiul Nobel pentru Fizică.

Proiectul noului muzeu, coordonat de Ministerul Patrimoniului Ierusalimului şi de Universitatea Ebraică, include construcţia unei clădiri unice în cadrul Campusului Safra al universităţii, pentru a adăposti în întregime arhivele Einstein.

Aceste arhive vor fi accesibile publicului larg în format digital, iar muzeul va servi şi ca spaţiu pentru inovaţii ştiinţifice şi educaţie tehnologică.

Muzeul îşi propune să scoată în evidenţă şi conexiunea profundă pe care fizicianul a avut-o cu destinul poporului evreu, cu statul Israel şi cu Universitatea Ebraică din Ierusalim, pe care a fondat-o.

Vizitatorii vor putea face un tur ale unor replici ale bibliotecii şi biroului celebrului fizician şi vor putea vedea câteva documente originale ale acestuia.

Responsabilii proiectului se aşteaptă ca Muzeul Albert Einstein din Ierusalim să devină în scurt timp o importantă atracţie turistică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.