Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou punct de măsurare a calităţii aerului a devenit operaţional în Sectorul 5

newsweek.ro
calitatea aerului oras centrala

Locuitorii din Bucureşti beneficiază, începând de miercuri, de un nou punct de măsurare a calităţii aerului, care monitorizează poluarea cu particule PM10 şi PM2.5, acesta fiind amplasat în Sectorul 5, a anunţat, pe Facebook, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Noul echipament, situat pe Bulevardul Libertăţii nr. 12, în faţa sediului MMAP, face parte din setul de 19 noi analizoare de particule ce vor fi montate anul acesta în regiunea Bucureşti - Ilfov. Astfel, numărul punctelor oficiale de măsurare a calităţii aerului din cea mai mare aglomerare urbană din ţară va ajunge la 30.

"Analizorul din punctul de măsurare denumit B12 furnizează deja concentraţiile de PM10 şi PM2.5 în reţea, acestea fiind accesibile, în timp real, pe site-ul calitateaer.ro. Atât acest echipament, cât şi toate celelalte incluse în proiectul de extindere al Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului beneficiază de cea mai bună tehnologie disponibilă în prezent şi toate omologările la cele mai înalte standarde, #RNMCA fiind singura reţea care furnizează datele oficiale de calitate a aerului ale României, inclusiv în ceea ce priveşte raportările către structurile Comisiei Europene", precizează ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, în cursul săptămânii viitoare, vor începe lucrările pentru instalarea a patru echipamente similare în zona Pieţei Obor (Veranda Mall), în proximitatea sediului Primăriei Sectorului 6, şi în localităţile Glina şi Buftea, din judeţul Ilfov.

De asemenea, în prima săptămână a lunii mai, este preconizată demararea lucrărilor de instalare a altor cinci analizoare: în zona Tineretului (lângă Palatul Copiilor), în zona Piaţa Berceni, în oraşul Otopeni şi în oraşul Voluntari (două echipamente).

"Pentru celelalte nouă echipamente incluse în proiectul de extindere a fost depusă documentaţia pentru obţinerea avizului tehnic de racordare la reţeaua de energie electrică", notează Ministerul Mediului.

În prezent, în România, calitatea aerului este monitorizată cu 148 de staţii de măsurare, ce fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) şi furnizează, în timp real, Comisiei Europene (CE), informaţii pe această temă.

MMAP a demarat procesul de extindere a RNMCA cu 60 de staţii noi de măsurare, atât în Bucureşti, cât şi în 30 de oraşe din ţară. În plus, instituţia va dezvolta şi va administra o reţea de 50 de senzori de măsurare a calităţii aerului şi o aplicaţie pentru mobil, care are ca scop o mai bună informare a publicului cu privire la calitatea aerului în timp real.

Valoarea investiţiei în această reţea este de 3,17 milioane de euro, din care 2,17 milioane de euro vor fi acoperite din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) - respectiv 10,5 milioane de lei, iar cinci milioane de lei prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.