Premierul Mihai Tudose a participat, marţi, la ceremonia de deschidere a punctului de trecere a frontierei Lipniţa-Kainargea, alături de omologul bulgar, Boiko Borisov, ocazie cu care a subliniat importanţa evenimentului, informează agerpres.ro.
"Este un moment simbolic, este un moment care deschide o zi ce va sta sub semnul interconectivităţii şi a eforturilor comune ale celor două ţări, celor două guverne, eforturi în vederea operaţionalizării a tot ceea ce înseamnă intercontectare locală, regională, energetică, de siguranţă în comun a celor două ţări. Sunt onorat că împreună cu premierul Republicii Bulgaria dăm startul unei zile care, cred eu, că va fi de însemnătate pentru viitorul comun al celor două ţări", a spus Tudose.
La ceremonie au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, ministrul de interne al Bulgariei, Valentin Radev.
Un nou punct de trecere a frontierei a fost inaugurat în Constanţa! Mihai Tudose: 'Este un moment simbolic'
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

212
VIDEO Nicușor Dan le răspunde contestatarilor și anunță cine este procurorul său favorit: La noi politica se trăiește mai pasional
212

1.456
Vicepremierul Gheorghiu îi răspunde liderului Daniel Zamfir: Sunt mai multe lucruri neadevărate
1.456

2.331
PSD bate cu pumnul în masă și anunță că se opune categoric planului de listare la bursă a companiilor de stat profitabile
2.331

2.965
Decizia ICCJ care scapă inclusiv oamenii prinși în flagrant: Un consilier AUR era deja condamnat, dar scapă pentru că DGA nu mai avea dreptul să-l ancheteze
2.965

123
Deputata Diana Tușa critică ultima inițiativă anunțată de Guvernului Bolojan: „România face invers, vânzând tot ce are mai bun”
123

3.422
Guvernul a luat decizia mult așteptată în tot sistemul de justiție: Se deblochează procedurile pentru ocuparea posturilor vacante
3.422

3.331
Guvernul Bolojan ignoră modelul oferit de Germania, Franța, Italia sau Spania pentru gestionarea marilor companii de interes strategic
3.331

167
POT cere Guvernului: Dați în judecată Pfizer și recuperați miliardele pierdute. Obligați compania să plătească 1.200 euro lunar pentru fiecare român afectat!
167

2.678
Ultima ședință de guvern înaintea deciziei PSD: Atmosferă „cordială” în pragul unei rupturi politice
2.678

2.467
„Lista rușinii”: Românii cu datorii peste 1.200 de lei vor apărea trimestrial pe internet / Decizie adoptată în Guvern
2.467

6.719
Daniel Zamfir, despre listarea la bursă a unor companii de stat: Planul lui Bolojan a ieșit la iveală
6.719

2.344
Statul ia în calcul listarea la bursă a CEC Bank, Salrom, Poșta, Loteria / 9 companii eligibile pentru BVB, prezentate în Guvern
2.344

6.087
Guvernul intră cu „foarfeca” în personalul angajat la ministere și agenții / DOCUMENT
6.087
















Comentează