Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou record al cetățenilor moldoveni din diaspora care vor să participa la alegerile parlamentare anticipate

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam vot coada vot votare sectie de votare sectie

Numărul cetățenilor Republica Moldova aflați în străinătate care s-au înregistrat prealabil pentru a participa la votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie a bătut un nou record, scrie știri.md

Până la această oră, peste 93 de mii de moldoveni au informat Comisia Electorală Centrală despre intenția de a-și exercita dreptul la vot în cadrul scrutinului parlamentar, numărul fiind în continuă creștere.

Cele mai multe înregistrări au fost făcute în Italia (peste 20 mii), Marea Britanie (15,2 mii), Germania (12,8 mii), Franța (8,1 mii), Rusia (7,2 mii), România (6,4 mii), Irlanda (4,8 mii), SUA (3,5 mii), Spania (2,8 mii), Canada (2 mii), Belgia (1,5 mii), Portugalia (1,4 mii), Olanda (peste o mie).

De precizat că la scrutinul prezidențial din 2020, s-au înregistrat prealabil puțin peste 60 de mii de cetățeni aflați în străinătate.

Înregistrarea prealabilă este unul din criteriile importante care stă la baza deciziei CEC privind deschiderea secțiilor de votare în afară țării, dar și pe teritoriul Republicii Moldova, pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni.

Potrivit Planului calendaristic publicat de CEC, miercuri, 26 mai, este ultima zi când reprezentanții diasporei pot să se înregistreze prealabil.

CEC menționează că înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente rămân a fi valabile, cu excepția cazurilor în care alegătorii intenționează să voteze într-o altă localitate din afara țării unde vor fi deschise secții de votare. În aceste situații, alegătorii pot face modificări în datele prezentate anterior.

Alegătorii sunt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md și să urmeze instrucțiunile privind completarea formularului online. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la CEC și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

De menționat că recent, președintele R.Moldova, Maia Sandu, a îndemnat cetățenii moldoveni care se află în diaspora să se înregistreze pe site-ul Comisiei Electorale Centrale în vederea deschiderii unei secții de vot cât mai aproape de zona unde sunt stabiliți: „Dragi cetățeni din diasporă, pe 11 iulie votul vostru va decide calea pe care va porni Republica Moldova. Înregistrați-vă pe site-ul CEC și îndemnați rudele, prietenii să facă la fel. Mai sunt câteva zile în care puteți face înregistrarea prealabilă pentru deschiderea unei secții de vot mai aproape de dumneavoastră, termenul limită fiind 26 mai”.

La fel, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a anunțat că nu exclude că la scrutinul parlamentar din 11 iulie 2021 ar putea fi deschise mai multe secții de votare peste hotare. În special, este vorba despre secții suplimentare în localitățile unde la ultimul scrutin prezidențial din 2020 au fost epuizate buletinele de vot.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.