Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou scandal privind protecţia datelor - acuzații de adresa Apple! Compania, dată în judecată de clienți. Se cer daune de milioane de euro

Agerpres
Apple

Compania Apple a fost dată în judecată de mai mulţi clienţi care susţin că informaţiile lor din conturile iTunes au fost vândute unor terţi, scrie Billboard, conform news.ro.

Reclamanţii cer daune în valoare de 5 milioane de dolari, potrivit documentelor depuse vineri la un tribunal din districtul California.

Leigh Wheaton, Jill Paul şi Trevor Paul, utilizatori iTunes din Rhode Island şi Michigan, au depus plângeri în care susţin că, în ciuda faptului că Apple are o campanie privind apărarea informaţiilor cu caracter personal, a preluat şi vândut informaţii unor terţi.

În documente se mai arată că Apple îşi suplimentează veniturile prin vânzarea, împrumutarea şi transmiterea către terţi ale informaţiilor privind muzica pe care clienţii săi o cumpără de pe iTunes Store.

Mircea Geoană, avertisment după demisia Theresey May: 'Era inevitabilă, însă nu rezolvă criza'. Baconschi opinează că un nou referendum îşi va face loc

Datele la care este făcut referire sunt numele complete, adresele domiciliilor, genul şi, în anumite cazuri, titluri de înregistrări cumpărate de pe iTunes Store, apoi înmagazinate în dispozitivele clienţilor.

Mai este adusă acuzaţia că, după ce Apple oferă aceste informaţii, cei care beneficiază de datele referitoare la muzică le combină cu unele personale ale clienţilor Apple şi le revând.

Compania americană este acuzată şi că a vândut, închiriat, transmis sau dezvăluit informaţii personale privind muzica ascultată de milioane de clienţi către dezvoltatri de diverse aplicaţii mobile disponibile pentru descărcare în App Store, precum şi către agregatori de date şi alţi terţi.

Politica de confidenţialitate a Apple presupune că sunt colectate doar „informaţiile cu carecter nepersonal” care nu sunt direct legate de utilizatori individuali, care nu permit asocierea directă cu un anumit individ. În plus, compania îşi rezervă dreptul de a colecta, folosi, transfera şi dezvălui aceste informaţii nepersonale în orice scop. Pe pagina dedicată confidenţialităţii, Apple susţine că informaţiile pe care le poate colecta cuprind activităţile de pe iTunes Store, App Store, Mac App Store, App Store for Apple TV şi iBooks Stores, între altele.

Apple mai explică faptul că informaţiile sunt agregate şi „folosite pentru a ne ajuta să oferim informaţii mai utile clienţilor noştri şi să înţelegem ce părţi din site-ul nostru, produsele şi serviciile sunt de cel mai mare interes”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.