Un nou termen în procesul lui Mario Iorgulescu: Ultima mărturie a lui Alex Pițurcă

Autor: George Traicu

Publicat: 13-01-2023

Actualizat: 13-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La Tribunalul București are loc astăzi un nou termen al procesului în care Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino, este anchetat pentru omor, după ce a cauzat în 2019 un accident soldat cu moartea unui tânăr, anunță Gsp.ro.

Martorul Alex Pițurcă a fost audiat, în cele din urmă, la Tribunalul București. Acesta a dezvăluit ce a discutat cu Mario Iorgulescu înainte ca fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să facă accident și a susținut că Mario i-a cerut bani de curând.

„Sunt la dispoziția dumneavoastră, vreau să vă ajut.

Nu l-am văzut pe inculpat de câteva luni. Eram prieteni, m-a contactat între timp să-mi ceară bani împrumut. Tuturor prietenilor le-a cerut sume de bani. Eu l-am refuzat și nu i-am răspuns cu privire la bani.

În seara respectivă (n.r. - seara accidentului), am discutat prin intermediul iubitei lui, care era în club cu mine. Era foarte gelos și prietena lui mi-a dat telefonul să-l calmez, să-i spun că totul este în regulă. Am încercat să-l calmez, dar era nervos și a început să țipe și mi-a spus să nu mă bag în treaba lor. Mi-a spus că vrea să vină la club după ea. I-am dat telefonul înapoi iubitei lui. Eu n-am vorbit mai mult de 10 secunde cu el, era nervos și n-am putut să-l calmez. Câteva secunde a durat discuția. N-am știut unde era, ulterior accidentului am aflat unde a fost.

Nu știu dacă băuse sau se drogase. N-aveam cum să-mi dau seama în cele 10 secunde de conversație. Niciodată nu se urca băut la volan. Avea o persoană specială care se ocupa de acest aspect, un șofer plătit. Poate chiar mai mulți. Chiar mă mir că s-a întâmplat asta”, a precizat Alex Pițurcă, azi, la Tribunalul București.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri