Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un număr de 23 de atleți ruși dopați au fost salvați ilegal de IAAF de la suspendare

Trei foști înalți responsabili ai forului atletismului mondial (IAAF), puși sub acuzare de justiția franceză, au recunoscut că manevrele lor au permis ca 23 de atleți ruși dopați să scape de suspendare, a precizat Eliane Houlette, șefa Parchetului național financiar francez, citată de AFP.

Lamine Diack, fostul președinte al IAAF între 1999 și 2015, împreună cu fostul său consilier, Habib Cisse, și fostul medic șef al Federației internaționale, Gabriel Dolle, "au recunoscut că, începând din 2011, tratamentul procedurilor biologice suspecte în cazul a 23 de atleți ruși a fost realizat într-o manieră neobișnuită", a declarat doamna Houlette la Munchen, după publicarea celei de-a doua părți a raportului Agenției Mondiale Antidoping (AMA), privind dopajul și corupția în atletismul rus.

Acest lucru a permis "acestor atleți să participe la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, și în cazul unora dintre ei la Mondialele din 2013, în condițiile în care dacă procedurile obișnuite ar fi fost aplicate, aceștia ar fi trebuit mai mult ca sigur să fie suspendați", a subliniat procuroarea.

Eliane Houlette a adăugat că Lamine Diack, Gabriel Dolle și Habib Cisse au explicat aceste tratamente neobișnuite "în special prin dorința de a nu crea un scandal înaintea Jocurilor Olimpice, în momentul în care se negocia un contract cu un sponsor important, precum și drepturile de televizare pentru Mondialele din 2013", desfășurate în Rusia.

"Informarea (judiciară) în curs se concentrează în prezent pe verificarea dacă aceste acțiuni au putut genera o contrapartidă financiară ocultă, precum și pe verificarea utilizării eventuale a acestor fonduri", a mai spus Eliane Houlette.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.