Un oraș din Rusia decretează zi de doliu chiar de ziua lui Putin

Autor: George Traicu

Publicat: 07-10-2025 22:34

Actualizat: 07-10-2025 23:51

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Oraşul Pokrovsk din Republica Saha (Iakuţia) din Rusia a declarat trei zile de doliu, între 7 şi 9 octombrie, pentru soldaţii ruşi ucişi în războiul împotriva Ucrainei, steagurile fiind coborâte în bernă, iar toate evenimentele de divertisment fiind anulate, a relatat marţi canalul rus de Telegram 7x7 - Gorizontalnaia Rossia, citat de publicaţia ucraineană The New Voice of Ukraine, notează Agerpres.

Decretarea acestui doliu a coincis cu ziua de naştere a preşedintele rus Vladimir Putin, acesta sărbătorind marţi împlinirea a 73 de ani.

Potrivit canalului 7x7, primarul oraşului Pokrovsk, Viktor Konstantinov, a declarat doliul după ce un avion care transporta trupuri ale soldaţilor ucişi în Ucraina a aterizat în oraş. El nu a specificat câte sicrie au fost aduse.

Propagandiştii ruşi au calificat decizia lui Konstantinov drept "un gest politic dur", având în vedere momentul în care a fost luată, chiar de ziua de naştere a liderului de la Kremlin.

Potrivit Statului Major al forţelor armate ucrainene, Rusia ar fi pierdut 1.020 de soldaţi în ultimele 24 de ore.

În perioada 24 februarie 2022 - 7 octombrie 2025, pierderile totale ale Rusiei în luptă s-ar ridica la aproximativ un milion de soldaţi, conform aceleaşi surse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în 12 august că pierderile Rusiei în război sunt de trei ori mai mari decât cele ale forţelor de apărare ucrainene.

Pe 16 septembrie, comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a susţinut că forţele ucrainene au eliminat peste 300.000 de soldaţi ruşi de la începutul anului 2025.

Pe 6 octombrie, proiectul "Vreau să trăiesc" (condus de Centrul ucrainean de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război) a raportat că, în medie, şapte brigăzi ruseşti sunt distruse lunar lună în războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, conform media citate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri