Un tribunal din Munchen a dispus ca un post public de radio regional să difuzeze o reclamă pentru Partidul Naţional Democrat (PND), de extremă-dreapta, înaintea alegerilor europene, relatează DPA potrivit Agerpres.
Reclama respectivă încearcă să traseze o legătură între imigraţie şi criminalitate. Materialul de promovare vorbeşte despre "deschiderea deliberată a graniţelor Germaniei în 2015 şi migraţia în masă necontrolată de atunci", care duc la atacuri criminale zilnice împotriva germanilor, conform instanţei.
Postul de radio Bayerische Rundfunk (BR) nu vrea să difuzeze reclama, dar tribunalul a stabilit că textul materialului de promovare nu echivalează cu instigarea, a spus luni un purtător de cuvânt al instanţei.
Tribunalul a mai precizat că NPD are dreptul ca mesajele să îi fie transmise pe posturile publice, din moment ce partidul are dreptul de a participa la alegeri, atât timp cât conţinutul lor nu încalcă vreo lege.
Bayerische Rundfunk a iniţiat deja o contestaţie împotriva deciziei, potrivit purtătorului de cuvânt.
Un alt post de radio, Hessische Rundfunk, a fost obligat de o instanţă săptămâna trecută să difuzeze aceeaşi reclamă.
Partidul de extremă-dreapta NPD, acuzat de legături cu mişcarea neonazistă, este cunoscut pentru glorificarea crimelor celui de-Al Treilea Reich şi că trivializează crimele naziste. Formaţiunea a fost exclusă anul trecut de la finanţarea publică şi nu este reprezentată la nivel naţional.
NPD a pierdut de asemenea o bună parte din sprijin în contextul ascensiunii formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cel mai mare partid de opoziţie din ţară
Un post de radio din Germania a fost obligat de instanţă să transmită o reclamă a unui partid de extremă-dreapta
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

212
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
212

35
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
35

954
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
954

30
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30

60
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
60

52
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
52

42
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
42

32
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
32

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

27
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
27

26
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
26

3.070
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.070

4.189
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.189
















Comentează