Un fost procuror din cadrul echipei de investigaţii a procurorului special Robert Mueller a fost desemnat să accelereze aplicarea de către guvernul SUA a unei legi privind lobby-ul străin, a declarat un responsabil al Ministerului american Justiţiei, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Brandon Van Grack, procuror la departamentul pentru securitate naţională din cadrul Ministerului Justiţiei şi care a făcut parte din echipa lui Mueller până în august, va conduce eforturile de a impune aplicarea legii numite FARA (Foreign Agents Registration Act), care obligă orice societate ce reprezintă o ţară sau o organizaţie străină să informeze cu regularitate autorităţile americane cu privire la relaţiile sale cu acel stat sau cu acea instituţie.
John Demers, procuror general adjunct în cadrul departamentului pentru securitatea naţională, a declarat că Van Grack va conduce o echipă de procurori şi personal administrativ a cărei misiune este să se asigure că legea FARA, care impune divulgarea lobby-ului în numele unor interese străine, este aplicată mai intens.
Demers a prezentat această acţiune ca o "schimbare majoră" în strategia Ministerului Justiţiei, care a pus sub acuzare numai câteva cazuri legate de încălcarea FARA de la adoptarea legii în 1938 când se adresa preocupărilor faţă de propaganda nazistă.
Van Grack a fost unul dintre procurorii principali în cazurile investigate de procurorul special Mueller împotriva fostului consilier pentru securitate naţională Michael Flynn şi a fostului preşedinte de campanie al lui Trump, Paul Manafort. Ambele cazuri au legătură cu încălcări ale legii FARA.
Demers a declarat că decizia de a accelera punerea în aplicare a legii a fost influenţată de evenimentele din jurul alegerilor prezidenţiale din 2016 şi după aceea de cazul Manafort care a câştigat zeci de milioane de dolari care ascund lobby-ul pentru politicieni pro-ruşi în Ucraina. Fostul director de campanie al preşedintelui american, găsit vinovat de multiple fraude în august anul trecut, în cadrul primului proces lansat în marja anchetei privind ingerinţa rusă în alegerile din SUA din 2016, ar putea fi condamnat joi la până la 24 de ani închisoare, notează AFP şi dpa.
"Cred că este evident pentru toată lumea cât de multe guverne străine au încercat să influenţeze discursul politic într-un mod ascuns'', a subliniat John Demers.
Un punct focal ar putea fi Rusia, care potrivit agenţiilor de informaţii ale SUA a desfăşurat o campanie de dezinformare pentru a încerca să influenţeze alegerile prezidenţiale în favoarea lui Donald Trump în 2016.
Demers a făcut referire la înregistrarea la FARA a postului de televiziune rus RT, una dintre cele patru companii media cu legături cu Rusia care au respectat cerinţa Ministerului Justiţiei şi s-au înregistrat la sfârşitul anului 2017 şi începutul anului 2018.
"Scopul înregistrării este transparenţa'', a subliniat Demers, avertizând de asemenea că firme de avocaţi ar trebui să ia înregistrarea în FARA în serios, citând ca exemple Skadden, Arps, Slate, Meagher & Flom LLP.
În ianuarie, RT a ajuns la o înţelegere cu procurorii federali şi a convenit să transfere peste 4,6 milioane de dolari, recunoscând că ar fi trebuit să se înregistreze în cadrul FARA ca urmare a unor informaţii privind discreditarea unui fost premier ucrainean
Un procuror din echipa Mueller, desemnat să accelereze aplicarea legii privind lobby-ul străin
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

255
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
255

2.133
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
2.133

28
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
28

1.696
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
1.696

2.912
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
2.912

5.221
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
5.221

74
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
74

1.496
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.496

66
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
66

2.118
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
2.118

80
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
80

4.879
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
4.879

171
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
171
















Comentează