Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit la vegetaţia uscată şi stuful din jurul lacului Prodana din Bârlad

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 24-08-2024

Actualizat: 24-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit, sâmbătă, la vegetaţia uscată şi stuful din jurul lacului Prodana din Bârlad, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, conform Agerpres.

Detaşamentul de pompieri Bârlad intervine cu patru autospeciale de stingere şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea incendiului, focul fiind extins la o pădure din apropiere. Au fost chemaţi pompierii militari aflaţi în turele libere şi se ia în calcul varianta solicitării unor forţe din judeţe învecinate, în caz de necesitate.

"La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă la vegetaţia uscată, stuful şi o parte din deşeurile aruncate în zonă. Incendiul s-a extins la mărăcinişul şi pădurea din apropiere, pârjolul manifestându-se pe cel puţin patru hectare. A fost ridicat nivelul capacităţii de luptă al subunităţii, în acest moment fiind chemaţi la serviciu toţi pompierii militari aflaţi în turele libere", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Conform reprezentanţilor ISU Vaslui, până acum nu au fost înregistrate victime.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri