DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un recidivist care a ucis un bătrân din Harghita a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Agerpres.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă de Justiție, iccj

Un bărbat, recidivist, care în 2014 a ucis în bătaie un bătrân din judeţul Harghita, pentru a-i fura banii, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care preluase ancheta în acest caz. Bărbatul este arestat preventiv, după ce a fost prins şi repatriat din Germania.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, au anunţat, marţi, reprezentanţii PICCJ.

"În noaptea de 24/25 octombrie 2014, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul s-a deplasat pe raza satului Livezi din comuna Mihăileni, judeţul Harghita, şi a pătruns în locuinţa victimei, un bărbat în vârstă de 90 de ani, cu scopul de a sustrage bani, ucigându-l prin aplicarea, cu intensitate, în mod repetat, de multiple lovituri, cu obiecte contondente, apte de a ucide, în zone anatomice vitale şi nevitale şi prin comprimarea corpului victimei între două planuri dure (podea şi pat), legând piciorul drept al victimei cu o sfoară, de rama patului, provocându-i victimei suferinţe prelungite", au arătat procurorii.

Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului Tribunalului Harghita şi a fost preluat, în 7 aprilie 2021, prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică, conform News.ro.

Ulterior, procurorii au propus arestarea preventivă a inculpatului, admisă în 23 august 2021, iar ulterior, constatându-se că acesta a părăsit teritoriul României, a fost emis un mandat european de arestare, el fiind dat în urmărire internaţională. El a fost prins în Germania, fiind predat autorităţilor judiciare române şi adus în ţară în 21 aprilie 2022, dată la care instanţa a emis mandatul de arestare preventivă, prelungit succesiv până în prezent.

Dosarul a fost soluţionat prin cooperarea judiciară internaţională cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi Germania.

Activitatea de urmărire penală a fost efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei de investigaţii criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Serviciului de investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie JudeţanHarghita.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Harghita.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.