Faptul că aproape jumătate dintre tinerii României privesc comunismul pozitiv nu este un accident, ci rezultatul a peste 30 de ani de ezitări, frică și calcul politic, spune istoricul Cristian Vasile într-un interviu acordat Deutsche Welle, preluat de Rador Radio România. Introducerea târzie a Istoriei Comunismului în școli dezvăluie, în opinia sa, o rezistență profundă a clasei politice față de asumarea trecutului.
DW: Domnule Cristian Vasile, potrivit ultimelor sondaje de opinie, aproape jumătate dintre tineri consideră că regimul comunist „a fost un lucru bun“. Nu au trăit nici măcar o zi în comunism, nu au memoria ororilor regimului totalitar. După 36 de ani, ministerul Educației a introdus, în sfârșit, în programa școlară disciplina Istoria Comunismului din România. De ce atât de târziu?
Cristian Vasile: În primul rând a fost o lipsă a voinței politice. În al doilea rând, au fost tot felul de rezistențe sau măcar reticențe la nivelul doi, la nivelul inspectoratelor școlare, chiar la nivelul ministerului Educației. Părerea mea este că și la nivelul corpului profesoral, mai ales în anii ʼ90, chiar și mai recent, au fost reticențe, rezistențe față de ideea aceasta a predării istoriei comunismului.
DW: În urmă cu mulți ani, a fost introdus în programa școlară un manual de Istorie a Comunismului, numai că era o disciplină opțională.
În 2009 cu greu s-a reușit introducerea unui manual opțional pentru liceu de Istorie a Comunismului. Numai că e foarte greu să implementezi cursuri opționale în programa școlară, în așa fel încât elevii să fie atrași de astfel de cursuri. Prin urmare, vorbim de trei paliere care s-au opus studierii acestei discipline, cel politic, cel de la nivelul eșalonului doi, despre care am vorbit, și palierul corpului profesoral. În plus, mai sunt și părinții care, fără să generalizez, s-au opus studierii regimului totalitar. Așa am ajuns să vedem chiar și profesori de istorie susținători ai lui Călin Georgescu sau ai partidelor din această zonă.
DW: Cum explicați această rezistență a clasei politice la studierea regimului totalitar?
Să revenim la anul 1990, când Ion Iliescu a fost creditat de 85% dintre alegători, iar Frontul Salvării Naționale a obținut 66% din voturi. Iliescu și FSN erau continuatorii acelui regim, electoratul a validat această orientare, deci nu se punea problema studierii regimului totalitar.
„Nu a existat o voință politică nici din partea partidelor de opoziție“
DW: Ce s-a întâmplat cu opoziția, cu partidele istorice care aveau chiar datoria de a denunța ororile comunismului, începând de pe băncile școlii?
Opoziția, cea care a preluat puterea în 1996, a fost indecisă, a fost fărâmițată, nu a înțeles ce se întâmplă cu Educația, nu a înțeles transparentizarea accesului la informații pentru istorici și pentru profesorii de istorie. Arhivele au rămas la Ministerul de Interne sub guvernarea Convenției Democrate. Despre asta vorbim, nu a existat o voință politică nici din partea partidelor istorice, nici la nivelul forțelor zis anticomuniste care de fapt nu au făcut mare lucru pentru anticomunismul liberal și pentru predarea în școli a unei istorii a comunismului.
„Fostul președinte Băsescu a folosit raportul comisiei Tismăneanu într-un scop politic“
DW: Ați fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste al cărei raport a fost citit în Parlament în 2006 de fostul președinte Băsescu. La finalul raportului erau și câteva recomandări, printre care includerea în programa școlară a unui manual de istorie a comunismului. Nu s-a întâmplat nimic.
S-au împlinit douăzeci de ani de-atunci. S-a editat acel manual opțional, au fost niște decizii ale instanțelor care invocau mesajul președintelui de condamnare a comunismului în cazuri de retrocedare a proprietății, dar au fost mai degrabă lucruri care nu au ținut de substanță.
Chiar președintele, care a rezumat raportul în parlament și a părut că își însușește concluziile, s-a apucat să-l blameze pe regele Mihai și cumva să-l invoce într-o cheie favorabilă pe Ion Antonescu, or nu ăsta era mesajul raportului final. Pe urmă s-a apucat să declare că primii zece ani ai lui Ceaușescu au fost în regulă și dacă rămânea doar așa, acel regim fi fost un regim bun. Sigur că asta intra în contradicție cu litera și spiritul raportului final. A fost apoi cazul Petrov. Am constatat cu toții că președintele ascundea el însuși un trecut și că n-a fost sincer. Fostul președinte a folosit comisia într-un scop politic, asta e concluzia mea după douăzeci de ani.
DW: Să revenim la manualul de Istorie a Comunismului. Cum a fost asumat de profesorii care predau pentru prima oară această materie?
Istoricii și profesorii de istorie au pledat ca manualul să fie predat la clasa a opta, și nu la ultima clasă de liceu. Abia ce a fost implementat, unii spun că ar trebui să se renunțe la el, sunt semnale că unii profesori nu vor să predea nici istoria holocaustului nici istoria comunismului.
„Mișcările așa-zis suveraniste sunt un amestec baroc de fascisto-comunism“
O problemă serioasă ține de profesorii care predau Istoria Comunismului. Mulți dintre ei trebuie să urmeze cursuri de calificare, mai ales cei mai tineri cunosc la fel de puțin ororile regimului comunist ca și elevii cărora trebuie să le predea.
Odată cu apariția manualului trebuie măsuri conjugate, pentru că elevii nu-și iau informația doar de la școală și din clasa a douăsprezecea. Să nu ne facem iluzii. Din luna mai probabil, spre sfârșitul anului școlar, mulți vor fi concentrați pe bacalaureat și va fi o îngăduință din partea profesorilor, că așa e la noi.
Dar aici nu e vorba doar de școală și de clasa a douăsprezecea, e vorba și de părinții și de bunicii lor care de multe ori le-au insuflat idei contradictorii despre perioada comunistă și despre Ceaușescu, uitând privațiunile pe care le-au trăit și preferând să-și reamintească anii ʼ70, când era oarecum mai bine. Sunt preamăriți Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, mulți români regretă și perioada comunistă, îi regretă pe Gheorgheu Dej, pe Ceaușescu, îl evocă în termeni pozitivi și pe Putin, e un amestec care pentru o ființă rațională e fantezist.
Trebuie eforturi conjugate, și pe linia istoriei comunismului și pe istoria fascismului, a holocaustului din România, pentru că lucrurile sunt legate, vedem că aceste mișcări așa-zis suveraniste sunt un amestec baroc de fascisto-comunism.
DW: Spuneți într-un articol din revista „Apostrof“ că tinerii de 17-18 ani care învață după acest manual devin cu adevărat cetățeni cu drept de vot și că nu sunt încă pregătiți să discearnă între partidele progresiste și cele extremiste.
Eu m-am uitat pe două manuale tipărite de două edituri, în teorie arată bine, propun și un demers interactiv, o dimensiune mediatică prin folosirea internetului. Mă întreb însă dacă chiar se va preda așa la ore, într-un mod interactiv, chiar și la sate. Eu știu sate de lângă București unde cade constant curentul electric, deci și la școală. E de văzut în ce măsură va avea impact acest manual, în sensul că litera și spiritul manualului vor fi asumate.
„La sate sunt cazuri unde profesorul de chimie sau de română predă istoria comunismului“
Mă gândesc la faptul că manualul de istorie a comunismului ar trebui, ca să fie cât mai atractiv și să capete sens în formarea tinerilor, să aibă și o parte de poveste, de narațiune, înțelegând prin asta punerea în fața elevilor a unor istorii tragice din temnițele comuniste.
Cred că programa care include studierea manualului a descurajat deliberat masivitatea textului, punând accent pe interactivitate, pe dimensiunea vizuală, pe comunicarea dintre text și documentarea din zone respectabile ale Internetului.
DW: Încă o dată, această concepție a programei și a manualului despre care vorbim s-ar putea să aibă impact în orașe, unde se poate proiecta la clasă un documentar, dar ce facem la sate, unde sunt mult mai puține posibilități de proiecție, de introducere a vizualului? Tot aici sunt cazuri unde profesorul de chimie sau de română predă istoria comunismului.
Sunt probleme structurale ale școlii românești și nu știu în ce măsură studierea regimului totalitar va avea un impact real în formarea tinerilor. Dacă va fi un impact, va fi un impact de durată, să nu ne așteptăm la rezultate rapide.
Cristian Vasile este doctor în istorie, cercetător ştiințific I în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române. Dintre cărțile publicate recent: Un cameleon și „virtuțile“ oportunismului. Mihai Ralea, o biografie politică; Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu, 1965-1974
Comentează