Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un român a avut un șoc în timpul vacanței în Italia: dacă făceam noi asta ne făceau toți pro ruși

sardinia

Un român a fost în vacanță în Italia, în Sardinia, iar acolo a remarcat faptul că, în ciuda sancțiunilor, este plin de turiști din Rusia. Bărbatul a explicat că italienii aleg chiar să se comporte mai frumos cu rușii, decât cu restul cetățenilor europeni și arată că în cazul în care se întâmpla asta în România toți ar fi sărit să ne facă ”pro ruși”.

„Sardinia, o insulă frumoasă, o destinație pe care oricine ar trebui să o ia în calcul, zic eu. Dar au și problemele lor și nu îi pot înțelege. De exemplu, am văzut că turiștii ruși sunt parcă mai mulți decât oriunde, iar localnicii sunt cumva prea servili cu ei. Eu nu zic să îi alunge, nu toți rușii sunt vinovați că au conducători care îi bagă în război, dar parcă e prea mult să fii așa magnet pentru ei și să fii așa de umil cu ei. Dacă făceam noi asta, la Mamaia sau oriunde, săreau toți deontologii, dar și străinii, toți ar fi zis că suntem proruși”, a explicat turistul român.

Explicația italienilor: noi nu facem politică

Bărbatul arată că a discutat chestiunea cu italienii, iar aceștia i-au explicat că ei nu fac politică și nu sunt interesați de faptul că este război între Rusia și Ucraina.

„Mi-au spus că ei nu fac politică și că își tratează oaspeții la fel, indiferent de naționalitate. Parțial pot să-i înțeleg, dar cum le-am zis, cred că greșesc nesancționându-i pe ruși”, a adăugat el.

El s-a arătat în schimb mulțumit de condițiile și de felul în care gazdele știu să facă turism.

„Cred că nici dacă vor trece 100 de ani de acum încolo nu vom ajunge să facem turism ca ei. Noi ne alungăm turiștii, avem prețuri la fel sau chiar mai mari decât italienii, deși marea noastră nu se compară cu a lor, ca să nu mai zic de condiții, care chiar nu au nimic în comun”, a mai explicat bărbatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.