Un roman a condus 26 de zile la rând fără a respecta timpii de odihnă si a ramas fara masina

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 04-01-2021

Actualizat: 04-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un șofer român a condus 23.000 de kilometri fără a se odihni nici măcar o zi și, probabil, ar fi condus mult mai mult dacă nu ar fi fost verificat de polițiști în Germania pe 30 decembrie 2020. Potrivit unui comunicat publicat pe portalul de presă al poliției germane, conaționalul nostru se afla pe drumuri de 26 de zile. „Poliția a verificat pe 30 decembrie șoferul unui Mercedes Sprinter în vârstă de 30 de ani în zona de odihnă Sandrup de pe Autobahn 1. Investigațiile au scos la iveală că bărbatul, originar din România, conducea pe autostrăzi încă din 4 decembrie fără a respecta orele de conducere și de odihnă prevăzute de lege. Documentele șoferului, complet extenuat, arătau că acesta a parcurs un total de 23.000 de kilometri în aceste 26 de zile fără să fi oprit vehiculul măcar o zi”, transmit polițiștii germani.

Forțele de ordine au decis astfel să pună furgoneta Mercedes Sprinter sub sechestru și au denunțat compania pentru care bărbatul român lucrează ca șofer pentru nerespectarea timpului de odihnă, mai precizează polițiștii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri