Un român a condus orchestra ce a intonat imnul olimpic la ceremonia de deschidere a Paris 2024

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-07-2024

Actualizat: 26-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: nexta

Dirijorul român Cristian Măcelaru a condus Orchestra Naţională a Franţei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Aceasta a intonat imnul Jocurilor Olimpice în momentul arborării steagului olimpic, potrivit news.ro

Finalul paradei de pe Sena pariziană a națiunilor participante la Jocurile Olimpice nu a mai avut parte de ploaia care a însoțit evenimentul pe aproape toată durata sa.

Cel de-al nouălea tablou al ceremoniei de deschidere, denumit, „Obscuritate" , le-a avut în prim plan pe Juliette Armanet și Sofiane Pamart, duo-ul format din cântăreață și pianistă interpretând piesa „Imagine" a lui John Lennon, un cântec obligatoriu pentru ceremoniile de deschidere din 1996.

Ei au interpreta melodia pe o ambarcațiune ce cobora încet pe Sena pentru a lansa cel de-al zecelea tablou, „Solidarité", pe măsură ce ploaia a încetat.

Al unsprezecelea tablou al „Solemnității" a fost acela al arborării drapelul olimpic, care a ajuns la Trocadero după o frumoasă plimbare cu calul de la Turnul Eiffel. Imnul olimpic a fost interpretat de Orchestra Naţională a Franţei, condusă de dirijorul român Cristian Măcelaru.

Momentul solemn a fost urmat de discursurile oficiale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri