Un român acuzat că a ucis un preot maghiar, inclus de Europol pe lista celor mai căutați infractori

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 07-07-2024

Actualizat: 06-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Europol

Un român a fost inclus luna trecută pe lista Europol a celor mai periculoși infractori dați în urmărire internațională, Viorel Nae fiind acuzat de autoritățile maghiare că în august 1991 a bătut cu o bară de fier un preot maghiar până l-a ucis, conform Adevărul.

Polițiștii maghiari au redeschis anul trecut dosarul crimei din 26 august 1991, când în parohia din satul maghiar Paloznak, aflat la 18 kilometri de orașul Veszprem, au pătruns mai mulți bărbați mascați cu scopul de a fura bunurile din parohie.

Dosarul a fost redeschis după corelarea cu un alt dosar recent și analizarea amprentelor. Anchetatorii maghiari au ajuns la concluzia că unul românul Viorel Nae, poreclit ”Jaga”, în vârstă de 55 de ani, este cel care l-a ucis pe preot în bătaie, astfel că l-au dat în urmărire internațională prin Europol.

Viorel Nae e dat în urmărire și de Poliția Română încă din 2021, pentru executarea unei pedepse de trei ani inchisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier și influentarea declarațiilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri