Un român, prins cu aproape 300 de grame de bijuterii din aur nedeclarate la graniţa cu Turcia

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 17-03-2021

Actualizat: 17-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un cetăţean român care venea din Turcia cu autocarul a fost prins de vameşii bulgari de la postul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo cu aproape 300 de grame de bijuterii din aur nedeclarate, informează miercuri BTA.

Cazul datează din 4 martie şi este similar cu un altul de pe 7 martie, în care s-au găsit peste 3 kg de bijuterii din argint nedeclarate asupra unui cetăţean bosniac, tot într-un autocar, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dr. Adina Alberts: Am informații că sunt mulți pacienți tratați cu medicamente experimentale, scumpe, fără indicație în Covid

Pe 4 martie, vameşii au inspectat un autocar care călătorea între Istanbul şi Bucureşti şi au găsit asupra unuia dintre pasageri, un cetăţean român, 294,76 grame de bijuterii din aur valorând 22.100 de leva (11.317 euro).

O cantitate de 3,014 kg de bijuterii din argint au fost descoperite pe 7 martie într-un autocar care se deplasa între Turcia şi Bosnia-Herţegovina. Bijuteriile, găsite în bagajele unui cetăţean bosniac, sunt evaluate la 12.000 de leva (6.145 euro), potrivit BTA.

Ambii pasageri au fost amendaţi, mai scrie agenţia de ştiri bulgară de stat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri