DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandal sexual în familia regală a Marii Britanii face înconjurul lumii

ELISABETA II

Familia regală din Marea Britanie este prinsă într-un scandal sexual care a facut incojurul lumii. Prinţul Andrew este acuzat ca a intretinut relatii sexuale cu o minora.

Printul Andrew, al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a fost citat într-o plângere depusă în Florida în Statele Unite de o femeie ce pretinde că a fost reţinută, când era minoră, ca 'sclavă sexuală' de un bogat om de afaceri de pe Wall Street, relatează AFP.

În plângerea 'Jane Doe # 3', reclamanta susţine că a fost 'forţată să aibă relaţii sexuale' cu ducele de York la Londra, New York şi în Caraibe în timpul unei orgii cu alte fete minore, la ordinul lui Jeffrey Epstein, condamnat în 2008 pentru a fi recurs la serviciile unor prostituate minore.

Într-un comunicat vineri, Palatul Buckingham a respins acuzaţiile: 'Orice sugestie potrivit căreia acte indecente au fost comise cu o minoră este categoric falsă'.

'Jane Doe # 3' (un pseudonim) a raportat aceste fapte în mărturia depusă într-un dosar în care procurori federali sunt acuzaţi de a fi ajuns la un acord cu Epstein fără consultarea în prealabil a victimelor.

Jeffrey Epstein a fost condamnat la 18 luni de închisoare după ce a pledat vinovat la o singură acuzaţie de a fi solicitat serviciile prostituatelor. 'Dl Epstein i-a ordonat lui Jane Doe # 3 să-i ofere prinţului ce a cerut şi să-i povestească detaliile acestor abuzuri sexuale', subliniază plângerea recent depusă. Nicio dată nu a fost precizată în legătură cu aceste presupuse relaţii sexuale, dar Jane Doe #3 susţine că a fost sclava sexuală a lui Jeffrey Epstein între 1999 şi 2002. Alte personalităţi sunt citate în plângere, ca Alan Dershowitz, un avocat al lui Epstein şi unul din juriştii americani cei mai importanţi, cu care reclamanta ar fi fost de asemenea forţată să întreţină relaţii sexuale în mod repetat. O acuzaţie respinsă vehement de Dershowitz.

Prinţul Andrew, 54 de ani, este al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a şi reprezentantul special al guvernului britanic pentru comerţul internaţional, dar a trebuit să părăsească această funcţie în 2011, deja din cauza relaţiei sale dubioase cu Jeffrey Epstein.

În 2007, el a fost de asemenea în centrul unei polemici asupra condiţiilor de vânzare a uneia dintre proprietăţile sale unui miliardar kazah la un preţ mult mai mare decât cel cerut iniţial.

Stilul extravagant de viaţă al fostei sale soţii Sarah Ferguson, de care a divorţat în 1996 dar cu care a rămas în relaţii bune, s-a adăugat la polemică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.