Un şofer urmărit în Ungaria a fost prins în România / El a fost oprit după aproape 50 de kilometri de la intrarea în ţară

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-08-2025 14:56

Actualizat: 24-08-2025 17:56

Article thumbnail

Sursă foto: canal33.ro

Un şofer a fost urmărit în Ungaria pentru că se afla la volanul unui autoturism furat, dar nu a putut fi prins, a intrat în România şi a fost oprit după aproape 50 de kilometri de la intrarea în ţară. Poliţiştii au stabilit că şoferul are 26 de ani şi nu deţine permis de conducere, informează news.ro.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au ajunţat că, duminică, în jurul orei 1.10, poliţiştii de frontieră au solicitat ajutorul unui echipaj de poliţie pentru oprirea unui autoturism care figura ca fiind furat din Ungaria.
”Autoturismul respectiv a fost urmărit pe o autostradă de pe teritoriul Ungariei de către poliţiştii ungari, dar nu a putut fi oprit, iar, la intrarea în România, de asemenea, nu a putut fi oprit. Astfel, un echipaj de poliţie de la Biroul Autostrăzi Deva-Nădlac a preluat urmărirea, şi, la 48 de kilometri de intrarea în România, s-a reuşit oprirea acestuia. În momentul opririi autoturismului, acesta a acroşat uşor alte două autovehicule”, au transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Ei au menţionat că şoferul este din municipiul Constanţa, are 26 de ani şi nu deţine permis de conducere.
El a fost testat pentru consum de alcool şi droguri, iar rezultatele au fost negative.
Bărbatul a fost predat Poliţiei ungare pentru continuarea cercetărilor.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri