Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un spital ca un hotel de 4 stele, cu servicii medicale și rezultate de 5 stele. Da, există în România

Spitalul Sfântul Sava
Spitalul Sfantul Sava
  • Specializat în recuperare medicală, îngrijiri paliative și geriatrie

Sunt un om căruia nu-i plac spitalele, deși în prima parte a vieții eram mai mereu în contact cu ele. Nu pacient, ci copil care-și însoțea mama la serviciu după ce termina școala. Nu-mi plac spitalele și ajung la doctor doar când e musai. Mă doare fiecare chip chinuit de suferință, fiecare chip marcat de supărarea neputinței de a-și ajuta ruda bolnavă, mă doare disperarea întâlnită la tot pasul. De aceea evit cât pot aceste lăcașuri ale durerii și stau cât mai puțin posibil înăuntru, dacă chiar trebuie să merg.

Ei bine, ieri am fost într-un spital. A trebuit. Clădirea i se vedea de pe drumul principal, de la 1km. Mare, impunătoare, cu un panou uriaș, verde. Mi-am zis că dacă e verde e un semn că oamenii care-l administrează sunt optimiști. De aproape, clădirea arată mai degrabă ca un hotel, peste drum de o pădure, cu spațiu verde în curte cât pentru un teren standard de fotbal, cu zeci de ghivece cu flori roșii și trandafiri. Hm! Ce-o fi?!, mi-am zis. Semnul că este, totuși, un spital, erau cele câteva persoane în pijamale, care stăteau la aer, pe terasa acoperită, printre flori. Deci, nu e un hotel, e un spital. Dau să intru și am un șoc: holul de la intrare nu e pavat cu linoleum, nici cu ciment mozaicat. Pardoseaua e strălucitoare ca o marmură de lux, albă, cu decoruri aurii și negre. Flori pe drumul spre lift și zâmbete pe chipurile doamnelor de la recepție. Aici e Spitalul Sfântul Sava?, întreb eu, pentru siguranță. Da, mi se răspunde amuzat. Probabil că nu sunt primul care pune întrebarea asta stupidă, îmi zic. Haideți să vă ajutăm!, mi se spune. Haideți, zic eu, intrând în joc. Arăt dovada că am primit vaccinul anticovid. Primesc halat de unică folosință și mască nouă și suntem gata de intrat în spital.

content-image

Spitalul Sfântul Sava, situat la intrarea în comuna Pantelimon, vizavi de Pădurea Pustnicul

Mă uit ca într-o oglindă în ușa de inox a liftului și arunc priviri în stânga și în dreapta. O curățenie strălucitoare și un miros suav, nicidecum cel specific. Nu miroase a spital, îi zic doamnei care mă însoțește. Râde cu subînțeles și-mi spune: știți că majoritatea celor care intră într-un spital încep să se teamă încă de la ușă? Din cauza mirosului de spital și a halatelor albe. Mimez surprinderea, dar eu sunt unul din acea majoritate. Ieșim din lift. Marmura albă strălucitoare e prezentă și aici. De o parte și de alta a holului, uși maro de lux, cu etichete cu nume. Doamne în halate albastre și verzi intră și ies, duc diverse cutii și echipamente în brațe. Unde am ajuns?, întreb cu convingerea că m-a adus la etajul cabinetelor medicale. La saloanele de recuperare medicală, îmi spune doamna și-mi deschide o ușă. Nu, n-am văzut așa ceva niciodată, într-un spital. O cameră uriașă, cu două paturi, perdele și draperii lungi, flori de cameră și o icoană. Sunteți credincioasă, întreb și eu ca să nu tac. Dumnezeu e cu noi, aici, îl simțim în fiecare zi. El ne ajută să facem minuni, prin oamenii care lucrează aici, îmi răspunde doamna, cu o lumină extraordinară pe chip. Fiecare salon are câte o icoană. E ca un dat. Doamna vorbește cu pacienții ca și când ar vorbi cu părinții ei. Îi mângâie și-i întreabă pe fiecare în parte, detaliat, despre afecțiunea fiecăruia. Nu-i dispare zâmbetul de pe față, iar din pat sau din cărucior sau din spatele unui cadru, pacienții îi răspund la fel. Cu zâmbet. E o speranță în fiecare. Îi cunoașteți pe toți, cu bolile lor, cu durerile lor?, o întreb cu uimire. Doamna îmi răspunde ca și când ar fi ceva absolut firesc. Îmi place atmosfera din acest spital. Durerea nu mai răzbate din fiecare colț...

content-image

Așa arată saloanele în care sunt internați pacienții pentru recuperare medicală

Doamna mă conduce în sala de exerciții de kinetoterapie. O mulțime de aparate, pacienți de toate vârstele și cred că 7-8-10 asistenți, nu-i pot număra, care se ocupă personal de câte un pacient. Câți angajați aveți, doamnă? Îi văd peste tot, întreb. Avem mulți, așa încât pacienții să nu aștepte să fie băgați în seamă. La noi, se pune mare accent pe relația dintre pacient și medic sau asistent, trebuie să le dăm încredere că vor reuși să iasă cu bine și cei mai mulți reușesc în câteva zile sau câteva săptămâni, în funcție de afecțiune. Deci, câți angajați aveți?, insist eu. Avem 30 de asistenți de kinetoterapie și fizioterapie la 70 de echipamente de ultimă generație...Nu pot să n-o întrerup pe doamnă cu un sunet de uimire. Îmi zâmbește, adăugând că are cea mai bună echipă de fizio și kinetoterapie. Punem pe picioare pacienți cărora nimeni nu le mai dă vreo șansă. Am avut tineri aduși în stare vegetativă după accidente de muncă sau rutiere, care acum sunt bine și ne vizitează să ne mulțumească pentru că i-am redat familiilor. Avem seniori cu accidente vasculare grave, cu hemiplagii și paraplagii, care se pot descurca singuri după terapiile noastre și nu mai au nevoie de asistență permanentă. Avem rezultate excepționale, cu echipa de kinetoterapeuți si fizioterapeuți, 8 medici specialiști, 30 de asistenți medicali și 48 de infirmiere, dar vă asigur că nimic nu se poate fără Dumnezeu. Și-mi zâmbește...Dar zâmbetul, doamnă, cum de e prezent peste tot într-un spital? Noi aplicăm aici terapia durerii. Cum am putea să vindecăm oamenii de durere, dacă noi nu am folosi terapia zâmbetului?

content-image

Spitalul Sfântul Sava arată ca un hotel de 4 stele

N-am mai avut ce să răspund. Am amuțit de uimire, eu, un om căruia nu-i plac spitalele...

Doamna se numește Alina Ion și e psiholog de profesie. Acum înțeleg de ce pune atâta accent pe zâmbet. Spitalul e al său și al familiei sale, toți membrii fiind prezenți aici de dimineața până seara, adesea și noaptea. Fiicele ei vor fi medici. Una e studentă, una va deveni în curând. Spitalul poartă numele unui sfânt și e un loc unde se întâmplă minuni: Spitalul Sfântul Sava pentru Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală. Nu vă invit să mă credeți, vă invit să-l vizitați, fie și virtual. E o minune!

content-image

Alina Ion, administratorul Spitalului Sfântul Sava, pentru care nu există ”Nu pot”

Semnat: Un om căruia nu-i plac spitalele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.