Suedia va cheltui 15 miliarde de coroane suedeze (1,6 miliarde de dolari) pentru apărarea aeriană, cu scopul principal de a proteja civilii şi infrastructura civilă, a anunţat duminică guvernul, potrivit Reuters.
Suedia, la fel ca majoritatea ţărilor europene, a investit masiv în apărare după invadarea Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, vastul teritoriu al Suediei a rămas vulnerabil la ameninţările aeriene, scrie news.ro.
„Experienţa din războiul din Ucraina arată clar cât de importantă este o apărare aeriană robustă şi rezistentă”, a declarat ministrul apărării Pal Jonson la o conferinţă pe tema securităţii.
El a declarat că Suedia va achiziţiona sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acţiune pentru a proteja oraşele, podurile, centralele electrice şi alte infrastructuri critice.
Duminică, prim-ministrul Ulf Kristersson a criticat „retorica ameninţătoare” a administraţiei americane împotriva Groenlandei şi Danemarcei, afirmând că SUA ar trebui să mulţumească Danemarcei pentru că este un aliat loial.






























Comentează