Un tablou al pictorului suprarealist René Magritte, care s-a aflat într-o colecţie privată timp de mai bine de 90 de ani, va fi vândut la licitaţie la sfârşitul lunii octombrie, informează duminică The Guardian, potrivit Agerpres.
Tabloul ''La Magie Noire'' a fost cumpărat de familia lui Suzanne Spaak, o eroină a rezistenţei în cel de-Al Doilea Război Mondial, familie care l-a ajutat pe Magritte într-o perioadă când pictorul avea probleme financiare şi nu mai vânduse niciun tablou de doi ani.
Casa de licitaţii Sotheby's a estimat că ''La Magie Noire'' s-ar putea vinde cu o sumă cuprinsă între 5 milioane de euro şi 7 milioane de euro, dar că se aşteapă să obţină considerabil mai mult.
''Este pentru prima dată când mă ocup de un tablou de Magritte care a rămas în aceeaşi familie din momentul când a fost pictat. Este ceva extraordinar, la fel şi istoria acestei familii'', a declarat pentru The Guardian Thomas Bompard, vicepreşedintele Sotheby's France.
''Tabloul este un fel de Taylor Swift în domeniul suprarealismului'', a spus Bompard. ''Dacă ceri unui grup de şcolari să realizeze o prezentare despre mişcarea suprarealistă, acest tablou ar fi suficient pentru a o defini. E un superstar al suprarealismului''.
Magritte, care s-a născut în Belgia, a lucrat ca designer într-o fabrică de tapet şi a creat postere publicitare până în 1926, când a produs prima sa creaţie suprarealistă. În anul următor, a avut prima expoziţie la Bruxelles, dar criticii au fost nemiloşi, iar pictorul s-a mutat la Paris, dar nici aici nu a reuşit să se facă remarcat.
A revenit în Belgia în 1930 şi a fondat o agenţie de publicitate alături de fratele lui, Paul.
''Viaţa era foarte dificilă pentru Magritte în acea perioadă. Marea criză economică, care a început în 1929 în Statele Unite, a lovit Franţa la începutul anilor 1930. Timp de doi ani, între 1930 şi 1932, Magritte nu a vândut niciun tablou şi nu a avut nicio expoziţie'', a spus Bompard.
''Nu cumpăra nimeni picturile suprarealiştilor. Erau consideraţi nişte scandalagii revoluţionari''.
Soţul lui Spaak, Claude, un apreciat dramaturg belgian, îl cunoştea pe Magritte şi era unul dintre binefăcătorii pictorului, căruia i-a comandat portrete ale soţiei şi ale copiilor, înfiinţând totodată o alocaţie lunară pentru artist şi familia lui.
În 1934, sora lui Suzanne Spaak, Alice Lorge, supranumită ''Bunny'', a cumpărat ''La Magie Noire'' ca să marcheze naşterea primului ei copil şi al lui Emile Happe, un industriaş belgian.
''Familia Spaak a fost pentru Belgia ceea ce familia Mountbatten a fost pentru Regatul Unit; l-a ajutat pe Magritte în momentele dificile'', a spus Bompard. ''Tabloul a fost cumpărat pentru a marca naşterea unui copil, dar a fost o renaştere pentru Magritte, care se chinuia să-şi revină financiar''.
Modelul acestei serii de picturi a fost soţia lui Magritte, Georgette Berger, înfăţişată într-o manieră clasică, asemenea unei statui de marmură, care îşi sprijină mâna pe un bloc de piatră. Partea superioară a trupului are aceeaşi culoare cu cerul din fundal, în timp ce partea inferioară este redată într-o nuanţă naturală.
Magritte a pictat 10 portrete similare, cele mai multe primind nume diferite. În acest tablou, primul din serie, Berger este înfăţişată cu un porumbel aşezat pe umărul drept. O treime din fundal înfăţişează un perete interior căptuşit cu lambriu din lemn.
Suzanne şi Claude Spaak locuiau în Paris când a izbucnit războiul, în 1939. După ce naziştii au ocupat capitala franceză, s-a alăturat Rezistenţei şi a devenit membră a unităţii de informaţii ''Orchestra Roşie''. Spaak şi-a folosit averea considerabilă pentru a salva 163 de copii evrei de la deportare, ascunzând o parte dintre aceştia în locuinţa sa înainte să- poată muta la adăpost.
În octombrie 1943, naziştii au arestat-o pe Spaak alături de alţi 600 de membri ai ''Orchestra Roşie''. Pe 12 august 1944, cu câteva zile înainte de eliberarea Parisului, Gestapoul a executat-o în celula unde era deţinută. Avea 38 de ani şi a fost distinsă de Israel cu titlul Drept între popoare pentru eforturile ei de a salva evrei.
Magritte a murit de cancer pancreatic pe 15 august 1967 şi este înmormântat în Bruxelles.
Tabloul, care a fost expus în Muzeul Magritte din Bruxelles, a fost văzută în rare ocazii în afara Belgiei în peste nouă decenii.
''La Magie Noire'' va fi expusă la Sotheby's Paris în perioada 17-23 octombrie înaintea licitaţiei desfăşurate pe 24 octombrie.
Comentează