Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tânăr a fost reținut, după ce a furat un autoturism din curtea Serviciului de Ambulanţă și a condus băut

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Un tânăr de 20 de ani din oraşul Novaci a fost reţinut, după ce a furat un autoturism din curtea Serviciului de Ambulanţă din localitate, pe care l-a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat de 49 de ani din oraşul Novaci cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul. 

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că autoturismul ar fi fost parcat de proprietar, neasigurat şi cu cheile în contact, în curtea Serviciului de Ambulanţă Novaci. La scurt timp, autoturismul a fost identificat de poliţişti, abandonat pe strada Eroilor, din oraşul Novaci, fiind uşor avariat. Totodată, în continuarea cercetărilor a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, din oraşul Novaci, fiind bănuit de săvârşirea furtului autoturismului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat Miruna Prejbeanu.

Citește și: Botoșani: Un bărbat a murit în urma unui accident rutier

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat unităţii de parchet cu propuneri procedurale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.