Un tânăr a fost reţinut, după ce a lovit un poliţist; el a agresat şi o adolescentă, chiar de faţă cu patrula Poliţiei

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 01-11-2019

Actualizat: 01-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Un tânăr de 18 ani din oraşul Panciu, judeţul Vrancea, a provocat un scandal, fiind chemată Poliţia. Tânărul a agresat o adolescentă chiar de faţă cu oamenii legii, dar şi pe un poliţist, în timp ce era urcat în autospeciala de poliţie. El a fost reţinut, scrie news.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Vrancea, incidentul s-a produs în oraşul Panciu, în mijlocul zilei.

Poliţiştii au fost alertaţi, după ce, în faţa unei locuinţe din oraş, s-a iscat un conflict între un tânăr de 18 ani şi o adolescentă.

O patrulă de poliţişti a ajuns în câteva minute la locul indicat şi a văzut cum tânărul o loveşte pe adolescentă peste faţă. În acel moment, oamenii legii i-au cerut scandalagiului să se legitimeze şi să-i însoţească la sediul Poliţiei.

Citește și: Un copil a fost găsit mort sub căruța condusă de tatăl său

Tânărul a refuzat să răspundă solicitărilor poliţiştilor, aşa că aceştia l-au încătuşat imediat, însă, în momentul când încercau să îl urce în autospeciala de poliţie, agresorul a lovit cu capul, în zona feţei, unul dintre poliţişti.

Agentul a suferit o fractură de piramidă nazală şi a avut nevoie să fie transportat la Spitalul Judeţean din Focşani unde a primit tratament şi îngrijiri de specialitate.

Agresorul a fost condus la sediul Poliţiei pentru cercetări, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

Ulterior, el a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri