Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tânăr a murit, iar alţi doi au fost grav răniţi, după ce au furat un autoturism şi au făcut accident

accident

Un tânăr de 16 ani a murit, iar alţi doi de aceeaşi vârstă au fost grav răniţi, după ce au furat un autoturism şi au făcut accident pe o stradă din Râmnic, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în timpul unei furtuni, autoturismul, care era condus de unul dintre adolescenţi, oprindu-se într-o conductă de termoficare. 

"Poliţiştii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat doar un autoturism, care ar fi fost condus de un tânăr de 16 ani, din municipiu Râmnicu Vâlcea, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit de apa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu o ţeavă de gaze şi a rămas imobilizat între un pod de fier şi ţevile de gaze şi termoficare, cu partea faţă spre sol. În autoturism se mai aflau alţi doi pasageri cu vârsta de 16 ani, ambii din municipiu Râmnicu Vâlcea", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Citește și: Aproximativ 30 de gospodării, din care şase locuinţe, au fost inundate în urma unei ploi torențiale

În urma impactului, doi dintre tineri au rămas prinşi între fiarele autoturismului, iar cel de-al treilea a fost aruncat, prin parbriz, afară. Ei au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean, unde unul dintre pasageri a murit, celălalt pasager fiind transferat în stare foarte gravă la un spital din Craiova. Şoferul autoturismului a fost operat la Vâlcea, având un picior zdrobit. 

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis tânărului care a condus maşina, însă fac cercetări şi pentru furt, din verificările efectuate până acum rezultând faptul că autoturismul în cauză ar fi fost luat din zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în momentul producerii evenimentului rutier, furtul autoturismului nu fusese sesizat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.