DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un tânăr care a evadat din Penitenciar, în timp ce era la lucru, căutat de Poliție

evadat

Autorităţile tulcene sunt în alertă după ce un tânăr din oraşul Sulina, condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat şi încarcerat la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă, a evadat vineri după-amiază, în timp ce era la lucru.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă (PRMS) din Tulcea, Marian Ciuraru, în vârstă de 23 de ani, îşi ispăşea pedeapsa în regim semideschis şi a optat, conform legislaţiei în vigoare, pentru a presta ore de muncă în folosul comunităţii în apropiere de combinatul de alumină. În timpul acestora, el a decis să fugă de sub supravegherea angajaţilor PRMS.

Citește și: Şofer depistat de radar pe A3 în timp ce conducea cu o viteză ULUITOARE

Pentru a-l captura, conducerea PRMS a luat legătura cu reprezentanţii Gărzii de Coastă, cei ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului şi cei ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, toate ieşirile din oraş fiind verificate.

'Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului', se arată în comunicatul de presă al PRMS Tulcea.

Tânărul evadat are 1,65 metri înălţime, ochi căprui, păr şaten închis, constituţie atletică, iar în momentul evadării era îmbrăcat în pantaloni scurţi de culoare negru şi un tricou verde, potrivit sursei citate.

Acesta este al doilea caz de gen înregistrat de la începutul anului, după ce în luna ianuarie, un adolescent arestat preventiv pentru fapte de tâlhărie a evadat din PRMS, pentru 35 de minute, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.