DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un tânar francez a decetat după ce a primit o doză a vaccinului Pfizer: familia a depus plângere pentru omor

smartradio.ro
lege plangere avocat drept

Sănătate perfectă, fără antecedente medicale, nimic care să explice un astfel de rezultat. Și totuși, André (prenumele a fost schimbat) a decedat în februarie, la 12 zile după ce a primit o doză a vaccinului Pfizer. De ce a murit bărbatul în vârstă de 75 de ani, în perfectă stare de sănătate? Moartea lui este legată de vaccin? Soția și unul dintre cei trei copii ai săi își pun întrebări. Pentru a obține răspunsuri, o plângere pentru omor a fost depusă joi, 15 aprilie, la parchetul din orasul Dax (Landes).

André era un pensionar activ din sud-vestul Franței. Pe 3 februarie primește prima doză a vaccinului Pfizer, autorizat în Europa începând cu 21 decembrie 2020, scrie smartradio.ro.

„Nu a fost dus la spital, nu au existat analize”

În zilele următoare, André s-a plâns soției de dureri de stomac. Dar atât. Pe 15 februarie, în jurul orei 9:30, pensionarul muncea în grădină și părea să fie în stare bună de sănătate. Câteva minute mai târziu a suferit un stop cardiorespirator. Măsuri de prim ajutor, pompieri, SMURD. Cu puțin înainte de prânz, André a decedat.

În raportul medico-legal, citat în plângere, medicul SMURD notează „cauza ocluzivă coronariană ca cea mai probabilă cauză a morții sale, fără a pune întrebări despre originea acesteia”. „Nu a fost dus la spital, nu au existat examinări medicale”, spune dl. Paul Latouche, avocat care reprezintă familia lui André. Decedatul este transferat imediat la casa funerară. Patru zile mai târziu, André este îngropat.

„Nu avem nicio certitudine”

Familia și consilierii juridici neagă că ar avea vreo prejudecată privind vaccinurile Covid-19, doresc răspunsuri și citează cele 30 de noi cazuri de tulburări ale ritmului cardiac identificate între 26 martie și 1 aprilie, posibil legate de vaccinul Pfizer. Plângerea menționează în special cazurile a 70 de persoane care au murit în Belgia, după ce au primit o doză de Pfizer sau Moderna. „Din cele 139 de decese înregistrate în Norvegia de la începutul campaniei de vaccinare, 130 dintre aceste decese sunt legate de injectarea vaccinului Pfizer”, se arată în plângere. Agenția norvegiană pentru medicamente consideră că există o posibilă legătură cu vaccinul, dar că trebuie făcute cercetări pentru a clarifica ce declanșează fenomenul”.

Scopul familiei lui André: să obțină o exhumare a corpului și examinări criminalistice extinse, care ar putea determina adevărata cauză a morții. „Este, fără îndoială, prea devreme pentru a evalua corect efectele secundare pe termen scurt sau mediu ale fiecăruia dintre vaccinurile administrate ca parte a campaniei globale de vaccinare.

Nu avem nicio certitudine, spune avocatul Paul Latouche. Procedura este pe deplin justificată de necesitatea de a oferi răspunsuri la întrebările legitime ale unei familii, cu privire la o posibilă legătură cauzală între moartea unei persoane dragi, fără antecedente medicale, la 12 zile după administrarea unei prime doze de vaccin Pfizer”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.