Un tânăr şi o minoră, răniţi într-un accident pe DN 15, la Roznov - Vinovat, un şofer din Ucraina

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-06-2023

Actualizat: 23-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tânăr în vârstă de 19 ani şi o minoră în vârstă de 15 ani au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită, din spate, de o autoutilitară condusă de un cetăţean din Ucraina, pe DN 15, la Roznov, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 39 ani, cetăţean ucrainean, conducea o autoutilitară în localitatea Roznov, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din Piatra Şoimului, ce se deplasa pe acelaşi sens, în faţa sa. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, de 19 ani şi a unei pasagere, în vârstă de 15 ani, din acelaşi autoturism", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri