Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tren a deraiat în nord-estul Scoţiei, într-o zonă unde au avut loc inundaţii

Operation World
Anglia Marea Britanie Scotia

Un tren a deraiat miercuri dimineaţa în nord-estul Scoţiei, într-o zonă unde au avut loc inundaţii, a anunţat poliţia britanică a transporturilor, citată de Reuters şi AFP. Nu există deocamdată detalii privind eventuale victime, potrivit Agerpres.

"Ne ocupăm de un incident survenit pe calea ferată la Stonehaven, în Aberdeenshire, unde a deraiat un tren", a transmis poliţia pe Twitter, menţionând că s-a solicitat ajutor la ora locală 09.43 (08.43 GMT) şi la faţa locului se află ambulanţe şi maşini de pompieri.

Ploile puternice înregistrate în noaptea de marţi spre miercuri în Scoţia au provocat inundaţii şi întârzieri în traficul feroviar.

Citește și: SURSE 15 membri ai clanurilor Rinu și Duduianu vor fi duși la audieri

Căile ferate scoţiene (Network Rail Scotland) au anunţat dimineaţa că echipele companiei "au lucrat toată noaptea pentru a menţine reţeaua deschisă, în pofida ploilor torenţiale şi a descărcărilor electrice", dar "există totuşi perturbări pe mai multe rute".

Şefa executivului scoţian, Nicola Sturgeon, a indicat la rândul ei pe Twitter că este vorba de un "incident extrem de grav" şi a asigurat că menţine contactul cu compania de căi ferate şi serviciile de urgenţă pentru a fi la curent cu evoluţia situaţiei.

O fotografie care a circulat pe Twitter a arătat un elicopter al serviciilor de salvare, alături de circa 25 de maşini de poliţie şi salvare pe un câmp din apropiere de locul accidentului, survenit într-o zonă împădurită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.