DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un trib din Vanuatu care îl consideră zeu pe prinţul Philip spune că spiritul acestuia va supraviețui - VIDEO

printul philip

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă, însă spiritul său va supravieţui, au dat asigurări luni conducătorii satelor din Vanuatu care îl consideră pe ducele de Edinburgh un zeu, precizând însă că nu ştiu dacă descendenţii acestuia vor face la rândul lor subiectul acestei veneraţii, relatează AFP, arată Agerpres.

Locuitorii din Yaohnanen şi Yakel, două sate de pe insula vulcanică Tanna din Vanuatu, l-au venerat timp de zeci de ani pe prinţul Philip care a încetat din viaţă săptămâna trecută, la vârsta de 99 de ani.

Conducătorul satului Yakel, Albi, a declarat că nu se poate pronunţa în privinţa a ceea ce se va întâmpla cu acest cult după decesul prinţului şi asta deoarece, după spusele sale, spiritul defunctului rătăceşte în prezent în căutarea unei noi încarnări.

În pofida speculaţiilor formulate în alte ţări cu privire la un posibil transfer al acestei veneraţii către fiul cel mare al prinţului Philip, Charles, sau către unul dintre nepoţii William şi Harry, nimic nu este sigur, a spus precizat Albi. ''Spiritul prinţului Philip i-a părăsit trupul, dar continuă să trăiască'', a declarat el pentru AFP. ''Este prea devreme pentru a spune unde va locui'', a adăugat localnicul din Vanuatu.

Citește și: 20 de imagini care sintetizează viața prințului Philip: de la copilărie la bătrânețe

Sub un drapel britanic în bernă, Albi s-a întâlnit luni cu bătrânii în satul Yaohnanen pentru a decide cum va fi marcat decesul prinţului. Conducătorii locali au luat fiecare cuvântul pentru a-şi spune părerea despre semnificaţia acestui eveniment pentru cultul lor. Nicio concluzie nu este aşteptată mai devreme de câteva zile.

Albi i-a transmis reginei că spiritul răposatului său soţ supravieţuieşte morţii trupului, notează AFP. De asemenea, conducătorii tribului au precizat că vor trimite un mesaj confidenţial familiei regale britanice.

Nu există un consens cu privire la originea cultului prinţului Filip în Vanuatu. Antropologii îl asociază unei legende locale legată de spiritele vulcanului Yasur. Potrivit mitologiei, un spirit a părăsit un munte din apropiere, a ajuns într-un ţinut îndepărtat şi s-a căsătorit cu cea mai puternică femeie din lume.

Citește și: Imagini INEDITE cu Prințul Philip și Regele Mihai: erau verișori și au copilărit împreună

Acest cult s-a dezvoltat după vizita prinţului Philip în Vanuatu în 1974. De-a lungul anilor, ducele le-a trimis sătenilor trei portrete oficiale, în unul dintre acestea apărând cu un toiag de război pe care ei i l-au oferit.

Prinţul Charles a vizitat cel mai recent Vanuatu în 2018. În timpul acestei vizite, prinţul de Wales l-a întâlnit pe Jimmy Joseph, reprezentantul satului Yaohnanen, cu ocazia unui tur al ţării, cunoscută anterior sub numele de New Hebridies. Joseph i-a oferit acestuia pentru tatăl său toiagul ''realizat de mâinile celor din 'Mişcarea prinţului Philip' ''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.