Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tribut va fi adus fraţilor Taviani la Festivalului de Film de la Locarno

www.theguardian.com
taviani

Un tribut fraţilor Taviani va fi adus la cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, care îl va omagia pe regizorul Vittorio Taviani, decedat în luna aprilie, scrie news.ro.

Paolo Taviani va fi oaspete al festivalului şi care va prezenta proiectul lor „Good morning Babilonia” (1987) într-o nouă variantă, la cinematograful amplasat în Piazza Grande. Filmul a fost recent restaurat de Arhiva Naţională de Film a Italiei şi de Institutul Luce-Cinecitta.

Paolo şi Vittorio Taviani au lucrat împreună încă din 1954, când au debutat cu o serie de documentare sociale.

Primul lor lungmetraj, „A Man for Burning/ Un uomo da bruciare”, a fost regizat împreună cu Valentino Orsini. El spune povestea unui bărbat care încearcă să convingă ţăranii sicilieni să se revolte faţă de Mafie. Filmul a primit premiul criticii la Festivalul de la Veneţia din 1962.

Între filmele la care au lucrat împreună să numără „I sovversivi” (1967), „Sotto il segno dello scorpione” (1969), „San Michele aveva un gallo” (1972) şi „Allonsanfan” (1974), cu Marcello Mastroianni şi Lea Massari.

Citește și: Eva Longoria, vedetă a serialului de succes 'Neveste disperate', a născut

Recunoaşterea la nivel internaţional a venit odată cu trofeul Palme d'Or câştigat la Cannes în 1977 pentru „Padre Padrone”. Lungmetrajul spune povestea adevărată a lui Gavino Ledda, fiul unui păstor din Sardinia, care se autoeducă şi evadează din mediul violent în care a crescut.

Cei doi fraţi au mai câştigat marele premiu al juriului de la Cannes în 1982, cu „La notte di San Lorenzo”, iar în 1986 au primit Leul de Aur onorific pentru întreaga carieră. În 2012, pelicula „Cesare deve morire” le-a adus Ursul de Aur la Berlinală.

Ultimul film realizat împreună de fraţii Taviani a fost „Una questione privata”, lansat în 2017, disponibil pe Amazon Prime Video în Statele Unite şi Marea Britanie.

Festivalul de Film de la Locarno va avea loc anul acesta între 1 şi 11 august.

viewscnt

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.