Ursul 'musafir' de la pensiunile din Colibița, mutat în altă zonă pentru siguranță

Autor: Liana Ganea

Publicat: 01-07-2025 14:36

Actualizat: 01-07-2025 17:36

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Un urs care a ajuns frecvent în zona caselor și pensiunilor din stațiunea bistrițeană Colibița a fost relocat în zona de creastă a Munților Călimani.

Potrivit Jandarmeriei Bistrița-Năsăud, ursul reprezenta un potențial pericol pentru populația locală și turiștii din Colibița, transmite Mediafax.

„Intervenția a avut loc ca urmare a sesizărilor repetate la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la prezența animalului în apropierea locuințelor și a pensiunilor, fiind necesară o acțiune promptă și coordonată pentru prevenirea unor incidente”, a transmis marți Jandarmeria.

Astfel, luni, ursul a fost tranchilizat și relocat într-un habitat adecvat, aflat la distanță de zonele frecventate de oameni, mai exact în zona Bistricior, la 40 de km de stațiunea Colibița, în zona de creastă a Munților Călimani.

La intervenție au participat jandarmi din cadrul Postului montan Colibița, reprezentanți ai Primăriei Bistrița-Bârgăului, un medic veterinar, respectiv reprezentantul Ocolului Silvic Comunal Bistrița-Bârgăului.

Aceasta a fost a doua acțiune de acest tip desfășurată în această zonă, un caz similar de relocare fiind efectuat în luna aprilie a acestui an.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri