Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa INTERZICE CIRCUMCIZIA: E prima care ia o astfel de decizie

Islanda este pe punctul de a deveni prima ţară europeană care interzice circumcizia, în ciuda faptului că ritualul comun iudaismului şi islamului poate deveni subiect de discuţie privind libertatea religioasă.

Legea, aflată în prezent în Parlament, propune o pedeapsă cu închisoarea de până la şase pentru oricine realizează o circumcizie din alte motive decât cele medicale, potrivit The Guardian.

Citește și: Ministrul Sănătății le transmite pacienților: “Spitalul este obligat să le asigure. Scrie în lege!”

Proiectul a stârnit un val de nemulţumiri în rândul mai multor lideri religioşi din Europa, scrie news.ro.

Aparent, la nivel global, unul din trei bărbaţi este circumcis, cei mai mulţi, din raţiuni religioase. Mulţi evrei şi musulmani se tem că această problemă ar putea deveni un punct de plecare pentru antisemitism şi islamofobie, amintind de tensiunile create pornind de la veşmintele religioase.

Citește și: Simona Halep este din nou numărul 1! Reacția neașteptată a lui Caroline Wozniacki care a coborât pe 2

Reinhard Marx, cardinal al Germaniei, membru al Consiliului celor 8 cardinali şi preşedinte al Consiliului Episcopilor din Uniunea Europeană (COMECE), a spus că această lege este un „atac periculos” la libertatea religioasă.

Textul legii arată că circumcizia băieţilor le încalcă drepturile şi este incompatibilă cu convenţia drepturilor copilului a Naţiunilor Unite. În plus, este făcută o comparaţie cu mutilarea genitală feminină, deja interzisă în multe ţări din Europa.

Citește și: Vârsta MINIMĂ de pensionare: 70 de ani! Nu este o glumă! Cine propune asta

Circumcizia este făcută fără anestezie şi, de multe ori, în „case care nu sunt sterile, nu de doctori, ci de lideri religioşi”, potrivit textului.

„Există un risc mare de infecţie, în aceste condiţii, care poate duce la moarte”.

Citește și: Total NEAȘTEPTAT! Ce cunoscut prezentator a luat calea Bisericii

Este recunoscut faptul că atâta vreme cât părinţii au dreptul să îşi îndrume copiii privind apartenenţa religioasă, „acest drept nu poate depăşi dreptul copilului”.

Băieţii care doresc să fie circumcişi din motive religioase sau culturale o pot face când ajung la vârsta la care „vor înţelege ce presupune o astfel de intervenţie”.

Citește și: O fostă angajată face dezvăluiri șocante despre Facebook! Ce se întâmplă în spatele ușilor închise

Populaţia Islandei este de aproximativ 336.000 de locuitori şi cuprinde mici comunităţi de evrei şi musulmani. Estimativ, aici trăiesc 250 de evrei şi 1.500 de musulmani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.