Folosit în aproape toată bucăriile din lume și îndrăgit atât de copii cât și de adulți, zahărul cubic a de venit o afacere imensă, dar și o descoperire importantă a omenirii. Acest produs, obținut din zahăr granulat, este transformat în cuburi de obicei de 1,27 cm.
Datorită formei sale compacte și regulate, zahărul cubic este ușor de dozat, manipulat și adăugat în băuturi calde, fără a necesita prelucrare suplimentară, făcându-l o alegere populară pentru cei care doresc să își îndulcească ceaiul și cafeaua fără a folosi îndulcitori lichizi sau alte forme de zahăr, conform Descoperă.ro.
Zahărul cubic are o durată lungă de depozitare dacă este păstrat într-un loc răcoros și uscat, datorită conținutului său scăzut de umiditate. Lipsa umidității împiedică dezvoltarea microbiană și reacțiile chimice care ar putea modifica gustul, culoarea și textura zahărului.
Invenția zahărului cubic îi este atribuită lui Jakub Kryštof Rad (Jacob Christoph Rad, 1799 – 1871), un farmacist și director al unei fabrici de zahăr din Datschitz (astăzi Dačice, Republica Cehă), o regiune considerată un bastion al producției de zahăr din Europa. Rad a primit brevetul pentru această invenție pe 23 ianuarie 1843, iar inovația sa a devenit rapid populară, facilitând porționarea și utilizarea zahărului în viața de zi cu zi.
Se spune că ideea zahărului cubic i-a venit lui Rad după ce soția sa s-a tăiat în timp ce descompunea un bloc de zahăr. Pentru a preveni astfel de accidente, Rad a căutat o soluție care să facă zahărul mai ușor de utilizat. Inițial, el a creat o metodă de pulverizare a zahărului, dar ulterior a dezvoltat un dispozitiv care tăia zahărul în cuburi de dimensiuni manevrabile, ideale pentru băuturile fierbinți precum ceaiul și cafeaua, deși mai puțin eficiente pentru băuturile reci.
Tăierea zahărului ducea deseori la accidente în bucătărie
În anii 1700, zahărul era vândut sub formă de bucăți mari și brune, care trebuiau tăiate și zdrobite în bucăți mai mici. Acest proces era anevoios și adesea ducea la accidente, similar cu cel suferit de soția lui Rad. Elizabeth Abbott, autoarea cărții „Zahărul: O istorie dulce-amăruie”, menționează că oamenii acceptaseră aceste dificultăți ca fiind inevitabile pentru utilizarea zahărului. În anii 1800, zahărul era vândut în bucăți de dimensiuni diferite, care nu se potriveau întotdeauna cu recipientele de băut, lăsând consumatorul cu o bucată lipicioasă la final.
Tolstoi a descris acest proces într-o povestire scurtă: „Stepanici și-a băut paharul, l-a întors cu susul în jos și a așezat pe el bucățica de zahăr rămasă”.
În perioada accidentului soției sale, Jacob Rad era șeful fabricii de zahăr din Moravia, o regiune tradițională din Europa Centrală. Soția lui Rad i-a sugerat să facă unități de zahăr care să se potrivească perfect într-o ceașcă de ceai. Astfel, Rad a inventat o presă specială pentru tăiat zahărul în cuburi, oferindu-i prima cutie cu 350 de cuburi albe și roz soției sale. Presa sa a fost brevetată pe 23 ianuarie 1843 și a apărut pe piață sub denumirea de „zahăr Thee” sau „zahăr tos vienez”.
Inovația lui Rad a fost revoluționară, dar a durat câțiva ani pentru a se răspândi pe scară largă în Europa. În 1870, Eugen Langen a reinventat presa pentru cuburile de zahăr, făcând posibilă producția în masă. La sfârșitul anilor 1800, zahărul procesat și rafinat a devenit popular.
Rad, care a avut 16 copii, s-a născut la 25 martie 1799 în Rheinfelden, Elveția, și a murit la 13 octombrie 1871 la Viena. Deși afacerea sa inițială de producție a „zahărului pentru ceai” nu a avut succes și fabrica sa din Dačice a falimentat, conceptul cuburilor de zahăr a devenit în cele din urmă popular și a fost produs în masă prin diverse metode aproximativ 40 de ani mai târziu.
Comentează